24 ianuarie 2008

Pana cand moartea sau altcineva ne va desparti...

Am aflat de curand ca mama unei prietene are amant. Ea nu stie si nici nu va afla de la mine. Nu cred ca e treaba mea. Eu nu as vrea sa stiu ca mama are pe altcineva.

Ceea ce m-a surprins pe mine e modul cum am reactionat eu. Nu am fost nici pe departe oripilata asa cum as fi fost cu cativa ani in urma. Nu am judecat-o de loc. Desi o cunosc pe aceasta femeie de ceva timp, recunosc ca nu m-as fi asteptat. Pur si simplu, nu pare genul de femeie care sa aiba curajul sa faca un asemenea gest. Eu, in loc sa o condamn, am admirat-o. Bravo ei ca are curajul sa lupte pentru fericire.

Inteleg si de ce nu divorteaza, de ce nu isi distruge familia si de ce nu o distruge si pe cea a amantului ei. Prea multi oameni ar suferi si doar ei ar fi fericiti. Au gasit solutia de mijloc. Societatea ar condamna-o instant, si doar pe ea nu si pe el. Cel mai probabil, si copiii ei ar respinge-o. Ar pierde tot ce a acumulat intr-o viata intreaga. Si asta doar pentru ca a vrut alt barbat in viata ei, altul decat cel pe care il alesese in tinerete.Trist, dar adevarat. Viata uneori ne pune si in asemenea situatii.

Indata ce ai devenit sotie si mama, incetezi sa mai fii femeie? Nu cred. Dar cum le impaci pe amandoua? E clar ca solutia ideala ar fi ca omul de langa tine sa iti implineasca toate nevoile. Dar ce te faci daca nu e asa? Ce faci daca peste 20 de ani iti dai seama ca iti doresti pe altcineva langa tine? Risti totul pentru iubirea ta? Sau nu?

Ma intreb: cum facem sa fim fericiti si impliniti, daca ceea ce ne dorim noi nu e in concordanta cu normele societatii? E chiar asa de condamnat sa ai un amant? Sau mai bine zis, e asa rau sa ai si un amant si sa iti mentii si o viata de familie? Cine stabileste ce e bine si ce nu? Nu ar trebui sa stabilim noi? Si sa nu ne pese de ce se susoteste la colt de strada? Dar cum sa facem asta? Cum sa fim fericiti, daca fericirea nostra ne e oarecum interzisa?


Ma intreb cum as reactiona eu daca as afla ca mama are un amant. Dar voi?

3 comentarii:

Anonim spunea...

Offff. Eu nu cred ca as reactiona prea bine daca mama ar avea pe altcineva. Dar asta nu inseamna ca nu as mai vorbi cu ea. E greu de zis ce as face intr-o asemenea situatie

Anonim spunea...

Eu sincer as reactiona foarte nasol pentru ca m-as gandi la tata...Nu cred ca ar merita asa ceva...

Anonim spunea...

hm.....m-a intristat putin felul in care ai pus problema....decat sa strice ceea ce a acumulat intr-o viata a preferat asa..si asa oare nu a stricat???oare nu a riscat toti cei 20 de ani de casnicie??daca tipu afla?atunci ce o sa se intample?intr-adevar tipa are tot dreptul la fericire,toti il avem,insa ce drept are ea sa isi bata joc de el in halul asta?poate iese la o bere cu prietenii si cine stie cum afla ca nevasta ii pune coarne cu cine stie cine?tu cum te-ai simti dupa 20 de ani de casnicie????iti spun eu?ca cineva te-a luat de fraier si tot ce a fost intre voi a fost o lunga perioada din viata ta ce a fost aruncata si irosita.garantez.sunte oameni,corect,deci ne putem abtine de la placerile carnale,nu?suntem oameni deci putem analiza:ok,tipu nu mai e ca la inceput,insa nici eu,daca totusi am chef de altcineva putem discuta,nu.....ca suntem oameni,nu e scuzabil scumpete,nici la femei nici la barbati. UN TIP DE MODA VECHE=UN FRAIER
CU RESPECT FLORIN STOICAN