9 ianuarie 2008

Praga

Sunt atatea de povestit despre Praga, incat nu stiu de unde sa incep. Tineti-va bine, urmeaza un post al naibii de lung.

Pentru mine, Praga e ca o babuta cu mii de povesti, dar nu o babuta oarecare, ci o babuta careia ii place sa asculte Verdi si Mozart, o babuta care inca mai pastreaza din aerul vremurilor in care era curtata de toti, dar care a tinut si pasul cu noutatile. As putea sa stau zile intregi sa ii ascult istorioarele si legendele si tot nu ar fi destul timp. Babuta asta miroase a langos si stie sa povesteasca istoria ca nimeni alta. O face atat de bine ca a ajuns sa-mi placa si mie, care nu sunt de loc pasionata de domeniu. Babuta te plimba pe strazi intortochiate, unde case cu acoperisuri galbene si rosii stau umar la umar, de unde rasar turnuri si turnulete la fiecare pas, pastrate parca cu sfintenie. Are atatea de povestit si vrea sa te duca in atatea locuri, incat ti-e imposibil s-o descoperi pe toata in doar cateva zile. Dar sa incepem cu inceputul:

Castelul Hradcany
Castelul Hradcany nu e un castel asa cum te-ai astepta. De fapt, nu e un castel in adevaratul sens al cuvantului, ci un complex de palate, biserici, curti, stradute si cladiri vechi, fiind cel mai mare din Europa. Cel mai important obiectiv al castelului e fara indoiala Catedrala Sf Vit, care domina intregul oras. Oriunde ai fi in Praga, nu trebuie decat sa te uiti in zare si ea e acolo, ca un soldat care parca apara orasul. A fost construita pe parcursul a aproape 600 de ani







Legenda spune ca in interiorul castelului ar fi locuit candva Kafka. Adevarul e ca aici, pe Aleea Aurarilor, la nr. 22, a locuit sora lui. Se spune ca el si-ar fi scris cateva opere in aceasta casa. Aleea Aurarilor e locul meu preferat din castel. N-as putea spune exact ce m-a atras cel mai mult: casutele alchimistilor care cautau candva piatra filozofala, mirajul creat de povestea cu Kafka, modul cum totul a fost pastrat. O imagine face mai mult decat 1000 de cuvinte, asa ca:







Podul Carol
Podul Carol face legatura intre Castel si P-ta Veche a orasului. Noi am avut mult prea putin timp pentru a-l vizita, dar in postul asta nu mai scriu nimic despre proasta organizare a excursiei noastre. Podul este strajuit pe o parte si pe alta de 36 de statui,reprezentand sfinti si personaje biblice. Toti mestesugarii, negustorii si pictorii prezenti aici contureaza o atmosfera de talcioc. Legenda spune ca Sf. Nepomuk ar fi fost aruncat de pe acest pod pentru ca a refuzat sa divulge spovedania reginei Ioana. In locul in care a fost aruncat a fost construita o statuie din bronz si turistii sau aici la coada pentru a arunca un banut si a-si pune o dorinta. Noi n-am avut timp!!!

Piata Veche
Piata veche este inima orasului si atmosfera de aici este coplesitoare. Sunt amestecate caldiri de sute de ani, cu biserici si cafenele, pub-uri. Turistii misuna intr-o parte si-n alta, muzicienii ii invita la dans, negustorii ii imbina cu diferite specialitati cehesti si suveniruri, e o forfota de nedescris si totusi parca e liniste.







Ceasul astronomic din Turnul Primariei Vechi este unul dintre cele mai importante puncte de atractie din Praga. La fiecare ora fixa, 2 usi mici din fatada ceasului se deschid, pentru a face loc unor figurine care ii reprezinta pe cei 12 apostoli.


Cartierul Evreiesc
Cartierul evreiesc e renumit pentru modul in care au fost pastrate sinagogile. Pacat ca in interiorul sinagogii Klausen, de langa Cimitirul Evreiesc, nu era admis fotografiatul. Aici, pe pertii sinagogii sunt scrise numele a zeci de mii de evrei care au murit in timpul Holocustului. Nu stiu daca va puteti imagina cum arata interiorul acesteia; pe fiecare centimetru disponibil sunt gravate numele tuturor acestor evrei, de ti se zbarleste pielea pe tine.
In cimitirul evreiesc sunt ingropati zeci sau chiar sute de mii de morti, intr-un spatiu destul de restrans. Abia dupa ce ne-a fost explicat ca evreilor nu le este permis sa-si dezgroape mortii am inteles ca mortii au fost ingropati unii peste altii, in aproximativ 12 straturi. La suprafata, au ramas doar pietrele funerare, inghesuite in numar mare la fiecare mormant. Asa se explica si diferenta de inaltime dintre cimitir si strazile din jur. Brrrrrrrrr




Au mai fost si alte locuri pe care le-am vazut, dar va las sa le descoperiti si singuri. Asta pentru ca deja m-am lungit prea mult, mi-e teama sa nu devin plictisitoare si inca mai trebuie sa va povestesc de un loc. De el o sa va spun, pentru ca nu e pe lista obiectivelor turistice din Praga.

The Globe bookstore and cafe. Nu mergeti aici daca nu va place sa cititi. Nu merita efortul. Daca insa, aveti o pasiune pentru carti, acesta e "the place" in Praga. Este o cafenea - librarie cum imi place mie sa-i spun, dar de fapt e mult mai mult de atat. Aici veti gasi atmosfera englezeasca de demult, veti gasi tineri stand cu orele in fata unei carti la bar si veti gasi carti pe care nu le gasiti in Romania. Atmosfera e intima, confortabila si spatiul e impartit in 2: libraria si cafeneaua. Desi ocupa un spatiu relativ restrans, libraria reuseste sa adune la un loc clasici si contemporani, fictiune si non -fictiune, carti despre stiinta si carti cu si despre homosexuali. E singura librarie pe cre o stiu in care clasicii sa fie muuult mai ieftini decat cartile chick-lit. Nu stiu cat de bine sau rau e asta, cert e ca daca va plac clasicii, vreti sa ii cititi in limbile lor si mai vreti sa-i cumparati si ieftin, aici trebuie sa mergeti. Ca exemplu, eu am cumparat Marile Sperante cu echivalentul a 120 000 de lei vechi. A, si inca o chestie, personalul din librarie chiar stie sa dea sfaturi cu privire la carti. Ma intreb cati dintre cei de la Diverta ar fi in stare sa emita o parere argumentata despre un scriitor, la cererea unui client. My guess is ca nu prea multi.

Tot aici, la The Globe se mananca bine si rezonabil la pret. Aici am mancat cea mai buna mancare din toata vacanta noastra. Eram inconjurati de tineri care citeau, fie presa, fie carti, altii care se jucau Scrabble - toate puse la dispozitie de The Globe. Exista si la noi un asemenea loc???

Una peste alta, Praga merita vazuta. Dar nu mergeti sa o vedeti in graba, nu va veti alege cu mare lucru. Sunt necesare cel putin 4 zile, ca sa va faceti o idee, si asta daca nu puneti la socoteala si shoppingul.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Uite ca sunt si parti pozitive, totusi ati reusit sa vedeti ceva. Sper sa ajung sa o cunosc si eu pe babutza plina de povesti si pilde :)

Anonim spunea...

imi place cum ai scris. superba praga.

Anonim spunea...

Superb, absolut superb oras si pozele... sa nu mai zic. Abia astept sa il vad si eu. :)
By the way, te-am lepsuit azi. :)

Corina spunea...

Nomak - Babuta asta chiar merita sa o vezi intr-o zi ;)

Danutz - multumesc. Intr-adevar, superba

Tomata - Stiu ca m-ai lepsuit. Am vazut. Doar ca, in ultimul timp, sunt bagata pana peste cap intr-o mie de proiecte. Atat de putin timp am, incat de cateva zile nici nu mi-a verificat blog-ul si nici nu am citit altele. Si ca sa fac eu asta, trebuie sa fiu disperata intr-adevar.
O sa raspund la ea, cu placere, dar peste putin timp.

cristiana spunea...

ah praga....:X:X:X:X si eu am fost anu asta si am ramas profund impresionata...nu imi imaginam...

Anonim spunea...

Am aceeasi parere buna despre Praga.
Am fost intr-un circuit cu alta agentie decat cea cu care ai fost tu si a fost de vis .Si acum la 2 ani de la excursie imi aduc aminte de Catedrala St Vitus, de podul Carol, de Primarie si ceasul superb cu dansul papusilor...., de vitrinele intesate de obiecte din cristal , de bijuteriile expuse , de cimitirul evreiesc,da Ulita de aur(eu asa am tinut-o minte) daaa, categoric Praga merita sa fie vizitata.

Anonim spunea...

Totul este frumos pana iei contact cu oamenii locului care sunt tepari mai rau decat noi.
Daca nu ma credeti fiti putin mai atenti cand ajungeti acolo si veti intelege.