16 noiembrie 2008

Mananca, roaga-te, iubeste

Courtesy of Retarda, m-am intalnit cu aceasta carte.

Inainte de toate, punctul cel mai slab al ei, este coperta. Cand am vazut-o prima oara in librarii, nu m-am gandit decat ca e o alta carte chick-lit. Eram, la momentul respectiv, in cautare de o carte care sa insemne ceva. Asa ca nu m-am lasat influentata de comentariile favorabile de pe spate si nici de numarul urias de exemplare vandute. Asta si pentru ca stiu cum functioneaza marketing-ul, si mereu incerc sa citesc printre randuri. Defect profesional. De data asta, I was sooo wrong.

De ziua mea, in punguta de la Retarda, gasesc si cartea asta. Ca sa vedeti cat de incapatanata sunt, din iulie de cand e ziua mea si pana acum reticenta mea a invins. Doar ca, acum cateva zile, vroiam sa-mi umplu timpul de citit cu ceva scurt care sa nu ma retina decat pana maine cand imi parvine o carte pe care vreau sa o incep. Si asa s-a lipit de mana mea "Mananca, roaga-te, iubeste"

Citisem doar 10 pagini cand mi-am dat seama ca odihna de 7 ore intregi pe care o planificasem pentru noaptea aia s-a dus pe apa Sambetei. Nu stiu daca a remarcat cinvea pana acum, dar eu nu scriu pe blog decat despre cartile care lasa o urma peste sufletul meu. Nu-mi propun sa fac din blogul asta unul literar, dar, in cazul acesta, promit eu ca merita. Chiar daca, poate, coperta are si asupra voastra acelasi efect ca si asupra mea. E cam ca la Zadie Smith si "Dinti Albi"

Nu o sa va spun prea multe despre cartea asta. Pentru ca nu as putea sa spun totul si atunci as simti ca o nedreptatesc. Asa ca aleg doar esentialul.

In primul rand, nu este fictiune, este o poveste reala. Povestea autoarei a care viata se destrama si care simte ca nu o sa-si revina din depresia in care a intrat niciodata. Ba chiar se gandeste ca nu o sa mai supravietuiasca fara antidepresive.

Asa ca isi pune viata reala "pe hold" si pleaca intr-o calatorie in care vrea sa se dscopere cu adevarat, sa-si dea seama ce vrea, sa se descurce singura, sa invete sa traiasca fara sa fie jumatatea cuiva, sa-l descopere pe Dumnezeu si placerea, sa-si gaseasca echilibrul. Toate cuvintele astea imi par asa goi si asa rasuflate pentru a descrie sentimentele pe care le-am trait citit cartea, dar nu stiu pe care altele sa le folosesc.

Cartea este structurata in 3 parti - in functie de tarile pe care le viziteaza ea, dupa cum va dati seama si din titlu. Fiecare dintre cele 3 parti are ceva-ul ei special si inca nu ma pot hotari care imi place mai mult. Am descoperit o Italie pe care nu o percepeam asa, o Indie care m-a invatat arta meditatie, si o Indonezie, sau un Bali mai exact, unde poate nu totul e atat de roz cum vedem noi prin ochii turistilor.

Italia ma face sa ma gandesc la un cuvant care sa spuna totul despre mine, India ma face sa ma gandesc ca poate modul in care vorbesc eu cu D-zeu nu e cel mai potrivit de pe fata Pamantului si Indonezia ma face sa cred si in leacuri, desi reticenta mea era la fel de mare ca si cea in privinta acestei carti. In plus, imi plac serialele cu chirugi :) Poate o sa va povestesc si despre asta, odata...

Mi-au placut mult in cartea asta, conversatiile pe care Liz le are cu ea insasi, cu mintea ei, modul cum povesteste despre "Singurate" si "Depresie" ca si cand ar fi fiinte reale. Imi amintesc cu mare drag "Meditatia patru frati" , conform careia fiecare dintre noi avem patru frati invizibili - Inteligenta, Prietenia, Taria si Poezia care se nasc si acelasi timp cu noi si ne insotesc pe tot parcursul vietii.

M-am regasit atunci cand Liz povesteste ca vrea sa organizez totul, fara sa se lase cu adevarat sa traisca. Si in faptul ca planuiesc atata timp ce o sa fac weekend-ul urmator, saptamana viitoare, luna viitoare sau in vacanta urmatoarea, ca aproape nu ma mai bucur de prezent. Si mie, ca si lui Liz, mi-e greu sa cred ca daca o sa iau o pauza si o sa lenevesc o zi sau o spatamana, totul se va duce de rapa. Chiar si cand stau si dorm intr-o seara de la 10 ma simt vinovata. Cate puteam face in timpul ala pe care l-am dormit. Si totusi somnul este una dintre marile mele placeri. Asta si pentru ca niciodata nu apuc sa dorm cat as vrea.

Ar mai fi de spus, dar mi-e greu sa aleg. Si nu stiu cata rabdare aveti voi sa cititi. Asa ca, nu mai zic decat cititi "Mananca, roaga-te, iubeste". Riscati sa va placa!

6 comentarii:

Anonim spunea...

E printre primele recenzii de carti (inca necitite) pe care o duc pana la capat. Pe mine m-ai convins sa o citesc, desi la fel ca si tie, mi se parea o carte cu vesnicele probleme ale femeii moderne, parasite, care isi gaseste refugiul in mancare. ;)
Merci de recomandare.

NuMaPlictisi spunea...

este o carte pe care sigur o sa o recitesc. Si pe mine m-a tinut coperta la distanta. Noroc cu mama in cazul meu :D

Anonim spunea...

Citeste Brian Tracy..

Corina spunea...

Tomata - Chiar ar fi dragut sa o citesti si sa vad o recenzie a ta pt cartea asta

Nu te plictisesc - Eu nu stiu daca o sa o recitesc. Lista mea de "to read" este mult prea lunga.

Computerica - Ce sa citesc de Tracy?

Bianca spunea...

Am citit si eu cartea la inceputul acestui an, mi-a placut la nebunie, e superba. M-a facut sa ma gandesc la atatea lucruri din viata mea...Daca poti sa-mi recomanzi ceva pe aceeasi tema ar fi minunat.
Frumos Blog.

Tomata cu scufita spunea...

Deci am citit-o. Maine apare si recenzia cu parerea mea despre carte. :P