8 septembrie 2006

Ploaia tacerii

Si ploua-n clipa noastra de tacere,
Se-aud in geam doar stropii in cadere,
Ce ne masoara, cadentat si rece,
Secundele si timpul care trece…

Si nu mai stiu de cata vreme ploua.
Ma uit la ceas si vad ca este doua,
Dar nu mai stiu daca e zi sau noapte,
Caci ploaia asta rece ne desparte.

Si vreau sa cred ca ploaia e de vina,
Ca nu-mi mai simt demult inima plina
Si ca te vad atat de rar si trist…
Si nu mai stiu nici eu daca exist,

Sau daca sunt doar o inchipuire
A celei ce se-ascunde in privire,
Iar tu esti doar o umbra dintr-un gand,
Ce a cazut cu ploaia pe pamant…

Si nu mai stiu daca suntem tot noi,
Copii frumosi ce alergam prin ploi,
Sau suntem doi straini tacuti, ciudati,
De vreme si de ploaie speriati…

Doua fiinte mute, in tacere,
Doi stropi de ploaie rece in cadere,
Doi stropi ce se vor sparge de pamant,
Doi stropi ce nu s-au contopit nicicand…

Incerc sa te zaresc macar in vis,
Prin ploaia ce se cerne din abis,
Sa-ti dau deoparte stropii de pe frunte,
Sa te ating si sa pasesc pe punte,

Fara sa-mi fie teama de cadere
In raul de sub puntea de tacere,
In raul plin de ani si de visari,
De ploi si de atatea renuntari…

Sa-ti iau in palme mana, ca pe-o prada,
Si sa te scot in ploaia de pe strada,
Iar ploaia sa ne spele de pacate
Si sa ne-ngane cantece uitate,

Sa ne sarute, uzi pana la piele
Si sa ne biciuiasca cu putere
Si-apoi sa ne topim imbratisati,
In ploaie si in vis, purificati…
__________________

Niciun comentariu: