Oare nu s-a ajuns prea departe?

Scriam intr-un post anterior ca sunt blog addicted....poate ca nu sunt chiar asa addicted, sau poate sunt altii si mai rau decat mine.
Post-ul asta il scriu ca si consecinta a articolului pe care tocmai l-am terminat de citit intr-o revista glossy. Subiectul articolului: cerere in casatorie prin intermediul blogului. O poveste frumoasa, despre doi oamnei care erau impreuna de 2 ani si el o cere in casatorie printrun mesaj lacrimogen postat pe blogul lui. Ea ii accepta cererea printr-un comment la postul respectiv. Ei par foarte incantati de ce li se intampla, dar eu ma intreb: Nu e deja prea mult????
Daca pana si cererile de casatorie am ajuns sa le facem online, incotro ne indreptam? Un mail scris pe furis la birou, in loc de un telefon sau o conversatie pe messenger in loc de o intalnire adevarata, parca mai merg....dar chiar si o cerere in casatorie?
Nu am fost si nici nu vreau sa ma tranform intr-o persoana care blameaza comunicarea prin internet. Sunt complet dependenta de internet, din toate punctele de vedere. Dar nici pana la extrem. Parca mi-ar placea sa fiu ceruta de nevasta intr-un mod mai traditional. Si prin traditional inteleg ca macar sa fim amandoi in aceeasi incapere sau la o distanta de cel putin 10 m.
Post-ul asta nu vrea sa fie o dezbatere pe subiectul internet vs face 2 face. Subiectul e mult prea lung si mie mi-e mult prea lene. Probabil ca cel mai bine e ca fiecare sa-si stabileasca propriile limite. Eu trag linia cand vine vorba de propuneri ce implica toata viata. Astea ar trebui facute fata in fata.