3 decembrie 2007

Ganduri canine

Atentie! Va vorbeste....Zuri. O poza, ca sa stiti cu cine stati de vorba:




Mami s-a gandit ca ar fi interesant sa impartasesc si altora din experientele mele de viata. Eu nu prea am avut multe de spus despre aceasta idee, asa ca iata-ma la ea in poala, cu labutele pe tastatura, incercand sa spun ceva interesant ca sa va impresionez.

Va avertizez de pe acum ca acest post se adreseaza numai iubitorilor de animale, si nu acelora care ne dau cu piciorul sau carora le e sila sa puna mana pe noi, asa cum e vecina noastra de la etajul unu. Deja am conceput un plan de razbunare impotriva ei. Data viitoare cand ma scoate mami afara, ceea ce ar trebui sa se intample cam acum, daca nu as fi ocupata cu tastatul, o sa mi se intample un mic accident pe presul din fata usii ei. Mi-am dat eu seama ca nici mami nu o prea place pe vecina, asa ca sigur nu o sa ma certe. Ba mai mult, aseara, cand ma intorceam de afara, cand am ajuns la presul cu pricina, tati mi-a adresat niste indemnuri, de mi-e rusine sa vi le spun. Nu am putut atunci sa-i indeplinesc dorinta, dar astazi sigur ma pun pe treaba. Asta pentru ca sunt un copil ascultator.

Pentru primul post, cred ca cel mai bine ar fi sa facem cunostiinta. Asa ca o sa va povestesc cum am ajuns eu la mami. La nasterea mea, mai erau pe acolo cativa ca mine. Eu nu intelegeam de ce trebuia sa o impart pe mama mea (cea adevarata) cu ei. Va imaginati cum e sa te bati pentru fiecare strop de lapte?? Bunele maniere la masa au fost repede uitate, asa ca, in scurt timp, primeam muscaturi si labute in coaste in lupta pentru sanul mamei. Asta pana cand ea a disparut. Ne-a lasat pur si simplu. Si noi am plans, am schelalalit si am refuzat sa mancam altceva, tot sperand ca se va intoarce. Dar ea nu s-a intors, si asa a inceput lupta pentru castronasele cu mancare pe care ni le dadeau stapanii de atunci. In acel moment, mi-am dat seama ca nu se mai poate si mi-am schimbat strategia. Am uitat si eu toata educatia pe care o primisem pana atunci si am inceput sa ma lupt pentru papa.

La scurt timp dupa asta, au inceput sa vina in vizita tot felul de prieteni de ai stapanilor nostri. Veneau, ne analizau, spuneau cate ceva despre ce frumosi suntem si apoi plecau la casele lor, de cele mai multe ori, cu unul dintre noi. Eu, la inceput nu vroiam sa-i impresionez, nu vroiam sa plec nicaieri, tot speram ca mama se va intoarce. Sunt o fetita naiva, ce sa-i fac?? Stateam ascunsa intr-un colt, nu dadeam din codita si nici nu lingeam pe nimeni. Cand m-am trezit eu ca mama nu se mai intoarce, mai eram 5. Eu si inca 4 baietei. Atunci am inceput si eu sa ma gudur pe langa cei care veneau, fiindca papa nu mai era asa multa ca la inceput si stapanii nostri incepusera sa nu mai aiba rabdare cu noi. Asa mi-am dat seama ca prietenii lor erau niste misogini. Toti vroiau baietei. Eu, nici pana in ziua de azi, nu am inteles de ce! Pe mine nu ma mai bagau in seama cand aflau ca sunt fetita. Si stapanii erau parca mai suparati pe mine, doar pentru ca eram fetita. I-am auzit eu spunand ca se tem ca mie nu-mi vor gasi o casa, fiindca nimeni nu-si doreste fetite. Ce prostie mai e si asta??? Eu ma bucuram ca nu eram baietel.

In fine, ca sa nu ma lungesc (la asta seman cu mami pentru ca si ea vorbeste foarte mult), nici nu mi-am dat seama cand am ramas doar eu si un fratior. Deja ma temeam ca voi ramane ultima, si ca ma vor arunca cine stie pe unde. Si atunci a venit mami. Si ea a fost prima care, desi stia ca sunt fetita si desi eram mult mai mica la statura decat fratiorul meu, m-a luat PE MINE prima in brate. Am scos la atac tot arsenalul pe care il aveam in dotare. Am lins-o pe gat, pe fata, pe urechi, am scancit, am dat din codita m-am lipit de ea si am plans cand m-a lasat jos ca sa il ia si pe fratiorul meu in brate. M-am bucurat in sinea mea, ca el era adormit si facuse pipi pe el. Dar eu pe vremea aia nu stiam ca mami iubeste mai mult fetitele decat baieteii. Si cand l-a lasat pe el jos si m-a luat pe mine din nou in brate, am stiut ca a mea e. Si asa a fost. Ne-am mai jucat un pic si apoi m-a luat cu ea in masina.

Si cand am ajuns acasa....dar despre asta altadata, pentru ca acum trebuie sa mergem afara. Altfel, fac la mami in poala si nu o sa fie prea vesela. Dar va rog sa-mi spuneti daca mai vreti sa vorbiti cu mine! Si daca mai vreti, acum ca m-am obisnuit si cu tastatura, ne mai auzim la mami pe blog. Daca nu, o sa ma limitez sa vorbesc cu Bella, prietena mea de la etajul 7. Ham, Ham!!

P.S. de la mami : La multi ani, Ana!

5 comentarii:

Ana spunea...

vrem, vrem. adica eu cel putin vreau sa mai vorbesc cu Zuri, dar si sa o vad :D:D

Alina spunea...

Hey, ai publicat articolul asta chiar la tzanc. Nu stiu daca iti amintesti, dar ti-am lasat mai demult un comentariu in care imi spuneam ca imi iau si eu un bichonel. Ceea ce am si facut. E tot fetita si o cheama Muffin.

Cum e prea mica sa o scot afara, am mari probleme fiindca nu pot sa o invat sa faca intr-un singur loc. Am incercat bataita la fund cu ziarul, aratatul locului unde ar trebui sa faca, pedepsitul. Nimic nu merge. La tine ce a functionat? Help!!!!!!

Silvia spunea...

Delicios post! Mai vrem!

Corina spunea...

Ana -> Tu sigur o sa mai ai ocazia :)

Alina -> Sa-ti traiasca si sa fie sanatoasa! Si eu am avut aceeasi problema. Imi amintesc ca aproape imi pierdusem rabdarea. Nimic nu functiona, desi am incercat toate metodele enumerate si de tine. Singura care a mers pana la urma, a fost recompensarea. Am gasit niste biscuitei de la Pedigree si de fiecare data cand facea unde trebuia ii dadeam jumatate de biscuitel. Intr-o saptamana a mers. Si acum mai avem accidente, dar se intampla destul de rar.

Silvia -> Thanks. O sa mai primiti:)

ana spunea...

Eu acum vad later edit'ul :)) Multumesc. Pentru "la multi ani" si pentru ieri si..pentru mai multe chestii. Pup.