26 august 2008

Oh, my god!

Stiti momentele alea cand trebuie sa va infruntati cea mai mare frica? Gura vi se usuca, vocea se gatuie, mainile va tremura si va intrebati daca si cei din fata voastra vad cat de tare va bate inima? Cam asa ma simt eu acum. Mi-e frica de inaltimi, de sobolani si sunt de-a dreptul inspaimantata de vorbitul in public. Daca pe primele doua le-am dobandit pe parcurs, cu ultima cred ca m-am nascut. Nu ma intelegeti gresit, nu trec prin aceleasi emotii de fiecare data cand trebuie sa fac o prezentare la scoala sau pentru colegii mei de serviciu. Dar cand seful meu mi-a spus de dimineata ca m-a ales pe mine sa reprezint compania in cadrul unei intalniri formale, ca la ea vor participa 20-30 de manageri ai altor companii si ca va trebui sa ma ridic si sa vorbesc, pamantul mi-a fugit de sub picioare.

Intalnirea e doar peste cateva zile, nimeni din cadrul companiei nu va mai fi acolo sa ma sprijine si nu cunosc decat o singura persoana dintre cei 20-30. Si cu el m-am vazut o singura data! Si nici macar nu l-am placut.

Sa vedem de ce m-am crizat:

1. Nu am mai participat la o astfel de intalnire. Cele la care am mers, am mers fie ca invitat, fie ca organizator. Niciodata, ca speaker!
2. Nu-i cunosc si nici nu stiu nimic despre oamenii prezenti. Faptul ca mi s-a zis ca sunt manageri, proprietari de firme sau oameni cu experienta de business nu prea ma ajuta.
3. Nu va fi nimeni acolo cu care sa pot schimba o vorba sau care sa ma sprijine cat de cat. La care sa ma uit cand sunt acolo sus si care sa dea din cap ca sa stiu si eu ca zic bine.
4. In prezentare trebuie sa vorbesc si despre mine
5. Habar nu am ce sa spun si seful meu - cel care ar putea sa ma ajute, macar cu asta - zice ca are incredere in mine ca ma voi descurca foarte bine. A se citi "nu ma mai bate atata la cap cu intrebari"
6. Daca ma balbai? Daca ma impiedic??

Any tips & tricks??

4 comentarii:

Carina spunea...

Nu o sa te impiedici. Nu o sa te balbai. Dar vei capata muuulta incredere si multa experienta dupa treaba asta. Desi pare inspaimantator, s-ar putea sa te ajute putin faptul ca nu cunosti pe nimeni :)

Mulkta bafta sa ai si sa impartasesti ce-ai invatat ;)

reeven spunea...

Cel mai simplu, faci un speach pe hartie, 1 fraza despre tine, 2 despre companie, s.a.m.d, il citesti de 2-3ori, si incerci sa nu te abati foarte mult de la el.
Si la sfarsit ii intrebi daca au intrebari.... aici e aici... e grav...o sa te descurci, esti fata:D

Agamita spunea...

Cum a fost la prezentare?
Povesteste-ne si despre ziua aceea:)

Corina spunea...

Carina - ai avut dreptate; a fost mult mai bine ca nu stiam pe nimeni. Pt ca m-am bazat exclusiv pe mine. Si a iesit bine. Pfiuuuu....

Reeven - o Sa ma fac ca nu am vazut comentariul tau referitor la faptul ca ma descurc fiindca sunt fata. m-am descurcat fiindca m-am pregatit si pt ca stiam despre ce vorbesc. Faptul ca sunt fata nu are nci o legatura cu asta.

Agamita - A fost bine. Probabil si pt ca am repetat mult inainte si toata lumea m-a incurajat atunci. Nu stiu daca se vede din post, dar eram destul de crizata