Mami

De fiecare data cand o expun pe mama unor prieteni, cunostiinte, colegi, ea reuseste cumva sa-i cucereasca pe toti. Si o face din prima. Nu cunosc o singura persoana in lumea asta care sa nu o aprecieze. Nu stiu ce e acel "ceva" pe care il are din belsug si care o face sa straluceasca in orice imprejurare. Stiu doar ca as vrea sa-mi imprumute si mie macar un dram. Si o iubesc cu atat mai mult, cu cat e doar a mea.

Ei ii datorez cele mai frumoase trasaturi pe care le am. Ii datorez zambetul, culoarea ochilor, optimismul, increderea in mine, perseverenta, sufletul meu bine ascuns sub o raceala aparenta.

De la ea primesc cele mai bune sfaturi, cu ea pot sa discut orice, ea ma citeste ca pe propria-i palma. Stie ce gandesc inainte ca eu sa-mi dau seama. Ea m-a invatat sa ii accept pe ceilalti asa cum sunt, ea m-a invatat sa cred in oameni, ea m-a invatat sa traiesc.

Imi amintesc si acum cu cata dragoste m-a imbracat in paiata pentru o serbare de la gradinita, cum s-a luptat in prima zi de scoala sa merg la invatatoarea pe care o alesese, cum a plans cand am intrat la primul examen din viata mea (si apoi la toate celelalte importante), cum m-a sprijinit cand nu ma mai puteam ridica si cand simteam ca totul se naruie in jurul meu. Mama a fost o luptatoare si o optimista, si stiu ca asa voi fi si eu. Pentru ca asta am apreciat cel mai mult la ea.

Multumesc, mami! Petru ca m-ai crescut...Pentru ca ma iubesti...Pentru ca ma ciondanesti...Pentru ca m-ai lasat sa fac propriile mele greseli...Pentru ca ma accepti asa cum sunt...Pentru ca stii intotdeauna ce trebuie sa spui...Pentru ca ma mangai pe cap ...Pentru ca ai transforamat o casa in "acasa"

Nu stiu cum voi putea vreodata sa-i arat cat de mult o iubesc. Ea nu va citi randurile astea, cel mai probabil, niciodata. Pentru ca, pentru ea, un gest face cat o mie de cuvinte.