Dedicatie

Pentru fratele meu cel prost care m-a lasat singura weekend-ul asta...Sa crapi mah!!!! Mori!!!!!!!

Casa di David

Se pare ca eu si prietenul meu suntem singurele persoane din Bucurestiul nostru drag care nu apreciaza calitatea de exceptie a sus numitului restaurant. Ca sa sarbatorim aniversarea noastra, ne-am gandit si noi ca tot omul sa mergem intr-un loc mai deosebit. Ne gandeam la o cina romantica, ca de mult nu mai avusesem parte de una. In fine....trebuia sa alegem un restaurant. Influentati de parerile foarte pozitive pe care le-am gasit aici si aici, seara noastra parea ca si aranjata. Ne tzolim in "fitze" si plecam la atac. Din prima, ceva nu era in regula. Poate fapul k masa era atat de lunga incat eu si cu el de abia ne mai auzeam?? Ce sa mai zic de tzineri de mana, un sarut furat, glume subtile sau orice fel de alta apropiere...sa ne spunem secrete, sa vorbim despre sex, sau poate sa barfim??? Cum sa facem toate astea, daca la fiecare inghititura pe care o luam, venea un ospatar plin de zel sa ne reumple paharul sau altul sa schimbe scrumiera dupa fiecare tigara.Cam asa a fost discutia:
El: Ti-am zis ce bine arati in...
Ospatarul: Pot sa va umplu paharul?
Pauza
El:...in seara asta??? sau
Eu: Ce mult imi place....
Ospatarul: Va deranjez daca schimb scrumiera???
Pauza
Eu: ...de tine
Am comandat. Se pare k paream kam grasi pt ca ne-au adus niste portii pentru copii. Prietenul meu, care tocmai venise de la servici, a.k.a. era nemancat, se uita la pieptul de pui si la garnitura (constituita dintr-un maaare cartof) si nu stia de care sa rada mai intai. S-a saturat nevoie mare. El si mananca putin de obicei...cam trei portii de mancare.
Despre oameni ce sa zic?? Ii numaram pe degete pe cei sub 35 de ani...Atmosfera nu m-a impresionat. Mi se pareau falsi si cu bete in fund...Langa noi, 2 prietene la cina....o conversatie spumoasa (da de unde). Ma si vedeam pe mine si pe Retarda, peste 3-4 ani, super intepate, avand o conversatie de complezenta. Iach. Si cand ma gandesc ca invidiam genul asta de oameni, ca vezi doamne ei isi permit sa mearga in restaurante d-astea smechere si se invart in cercuri selecte...dar oare lor nu le put picioarele?????? ca asa se poarta.
Decat sa ajung asa, sa ma port cu prietenii ca alea doua, doar ca sa ma incadrez in peisaj, prefer sa stau acasa si sa mananc in fata televizorului. Asa sunt eu mai taranca...

Intrebare

Nenii aia care au inventat curelele cu o mie de incuietori si fel de fel de shiretzele nu s-au gandit si la oamenii care simt ca daca nu o sa faca pipi in urmatoarele 5 secunde, or sa explodeze???(sau mai rau...or sa faca pe ei????)

SAU

Oamenii care si-au cumparat curele cu o mie de incuietori si cu fel de fel de shiretzele nu s-au gandit ca, poate, odata, or sa explodeze daca nu fac pipi in urmatoarele 5 secunde sau or sa faca pe ei?

Orice asemanare cu orice personaj din viata reala este pur intamplatoare...

Rectificare...

Sau mai bine de imprumut, ca nu prea am bani. Nu de alta, dar cardul meu e la banca...:(

Cardul

De cateva zile, ma chinui sa ajung la banca sa-mi ridic cardul. Pentru a realiza aceasta complicata operatiune am nevoie de chitanta care atesta ca am platit taxa de card si de buletin. Prima data, le-am uitat pe amandoua; din fericire mi-am dat seama la timp si nu am mai batut drumul pana acolo. Acu vreo 2 zile, am luat chitanta si am stat mandra la coada vreo juma de ora; doar ca sa-mi dau seama la ghiseu ca nu am buletinul.... Astazi, am avut grija sa-mi iau buletinul; dar, surpriza....am uitat chitanta. Baga cineva mana in foc ca o sa reusesc sa-l iau pana il baga astia la topit??? Are cineva niste memorie de vanzare????

Pentru obsedata din mine....

Si pentru ceilalti obsedati de coduri, puzzle-uri si alte chestii asemanatoare, am gasit jocul asta. Pacat ca l-am gasit dupa ce s-a terminat concursul, dar ce bine ca l-am descoperit pana la urma. E probabil un instrument foarte reusit de publicitate pentru cartea si filmul Codul lui DaVinci....dar eu si cu Retarda am petrecut niste ore bune in fata calculatorului. Atentie, creeaza dependenta. Gata cu vorbaria, ma duc sa ma mai joc putin.

Champions league am vrut.....champions league ne-au dat

Cand au fost tragerile la sorti pentru grupe, cand am auzit ca dintre totzi picasem tocmai cu Real, mi s-a facut pielea de gaina. Ca o nestiutoare ce sunt, Lyon nu mi-a miscat nici un fir de par. Nu stiam multe despre ei...am aflat mai tarziu destule. Dar sa revenim la Real. Altii, cu pretentii ca stiu mai multe despre fotbal decat mine, mi-au explicat cum ca Steaua poate trece de Real, ca "galacticii" nu sunt in forma, ca nu joaca unit, ca au un moment mai prost. Parca nu-mi venea sa cred, dar m-am lasat influentata (rar se intampla asta). Am ajuns sa sper, dar ceva din mine imi spunea ca Ghionea al nostru nu prea se compara cu Roberto Carlos, iar intre Carlos al nostru si Casilias al lor nici nu exista termen de comparatie. Ei bine, aseara la ora meciului, ma trezesc in fatza tv-ului, cu prietena mea cea mai buna, transformate in suportere Steaua. Primul gol ne-a cam inchis gurile, au urmat al doilea si al treilea....parca Realul nu era in forma si Steaua avea mare sete de victorie. Ma uitam la alt meci? Apoi, Vali Badea (Hagi, asa il strigam in curtea scolii acum 9-10 ani)...ne da o urma de speranta, nu ca am putea sa-i batem, dar macar sa nu ne umileasca. Ne uitam la ceas. Mai era o jumatate de ora. Mai aveam timp sa mai dam un gol si sa nu fim umiliti, sa pierdem onorabil.... dar s-a gresit poarta. Golul pe care trebuia sa-l dam noi, l-au dat tot ei. Realul, tot Real si Steaua....atat a putut. Suporterii i-au injurat, s-au enervat.... am vorbit cu unul infocat...de mult nu l-am vazut asa nervos; oamenii chiar ajunsesera sa creada ca Steaua poate bate pe Real...chiar si eu sperasem...acum imi vine sa rad cand ma gandesc la asta. Chiar daca sunt intr-un moment prost, chiar daca nu au forta colectiva a Lyonului, sunt totusi REAL MADRID. Fratilor, ce credeati ca daca ne-a iesit la Kiev, o sa ne iasa mereu? Nu doar setea de victorie conteaza. Nu putem sa-i comparam pe madrileni cu stelistii, indiferent cata sete ar avea ai nostri. Pentru ca ei sunt mai buni, mai pregatiti, mai experimentati. Toata lumea spune ca Realul este o echipa de vedete. Dar de ce or fi ajuns vedete nu se intreaba nimeni? Cat despre ai nostri, nu cred ca trebuie sa-i blamam. Sunt sigura ca au facut tot ce au putut, ca si-au dat si sufletul pe teren, dar asta e nivelul. Trebuie sa ne vedem lungul nasului, sa nu mai visam cu ochii deschisi. Cum spunea si Olaroiu dupa meci:"Astia sunt jucatorii, trebuie sa vedem ce putem face cu ei".

My cubicle

Parca imi suna cunoscut...hmm

O calatorie in....Bucurestiul interbelic

"Bucureştiul se trezeşte în valuri: mai întîi vînzătorii de ziare şi florăresele, apoi muncitorii, pe urmă funcţionarii, terorizaţi de ceasul deşteptător, şi, cel mai tîrziu şi mai greu, intelectualii, care nu se ştie precis în ce moment al nopţii au adormit. Micul dejun se ia pe îndelete, în sufragerie, cînd eşti îmbrăcat cuviincios, după ritualul matinal. Citirea gazetei alternează cu dialogul casnic şi sorbitul cafelei, fiartă în ibric. Burlacii preferă, pentru micul dejun, cafeneaua, unii încîntaţi de interlocutorii ocazionali, alţii terorizaţi de ei."
"O zi din viaţa unei femei, fie ea sau nu independentă, are cîteva minusuri şi cîteva plusuri, în comparaţie cu ziua domnilor. Ea nu stă la cafenea, nu citeşte şi nu discută gazeta, nu vizitează reprezentanţele de automobile, în schimb merge mai des la cumpărături, de la La Fayette pînă la magazinul de delicatese Dragomir Niculescu, unde se găseşte tot ce e nevoie pentru un jour, de la bomboane, la ceaiuri sau şampanie St. Marceaux, încearcă pălării la modistă şi petrece ore bune în compania croitoresei, confidentă şi sfătuitoare de încredere. Coaforul cere timp, vizite bisăptămînale (coafat în cea dintîi, pieptănat după cîteva zile), la fel prietenele cu care se discută tot ce ţine de Bucureştiul monden. Există nenumărate asociaţii pentru femei, unele conduse de feţe auguste, jurii care dau premiul Femina, societăţi cu proiecte diverse, orientate spre opere de binefacere, care au în grijă aziluri de bătrîni şi de copii orfani. Nu în ultimul rînd, doamnele încep să se ocupe tot mai serios de drepturile lor noi, fără să renunţe la cele tradiţionale."
"Simetric cu trezirea, Bucureştiul adoarme în valuri: întîi muncitorii, cu somn profund, apoi funcţionarii cu grija şefului de birou şi, cel mai tîrziu, boema artistică. Localurile nu pot închide din cauza grupurilor care nu se mai îndură să se ducă la culcare. E ora cînd Bucureştiul îndrăgostit flirtează în armoniile de saxofon ale jazzului sau cînd, în liniştea alcovului, iubeşte. Scriitorii, gazetarii, profesorii stau treji pînă la ore mici. Lumina veiozei se vede la geamurile lor, de la Mărţişor pînă dincolo de Dorobanţi, pe Aleea Muller 55, în căsuţa lui Călinescu, de la blockhausul în care s-a mutat de curînd Rebreanu pînă la cel în care s-a mutat de curînd Lovinescu. Mult după miezul nopţii, toată capitala doarme: frumuseţea şi urîţenia, binele şi răul sînt ascunse de respiraţia egală a oraşului."
Sunt pasajele care au lasat cea mai puternica urma in sufletul meu. Descriu un oras in care mi-ar fi placut sa traiesc, care m-a cucerit prin diferentele frapante dintre ieri si azi. Mai interesant este ca mersul inapoi in timp nu infatiseaza o imagine stearsa care sa ne dea, prin contrast, impresia confortului pe care il consideram implicit.Am asistat la meciuri de foot-ball, la partide de box, la câte un dancing îndracit, întretaiat de conversatii existentialiste. Ioana Pârvulescu stie sa caute si sa gaseasca „detalii”, facând dintr-o cantitate bruta de informatie oferita de biblioteci si arhive o lume vie, veche si noua în acelasi timp, cunoscuta în datele istorice, mai putin captata, de obicei, in trairea ei.
O sa inchei printr-un citat din Ioana Parvulescu, citat care mi se pare relevant pentru atmosfera descrisa in carte: "In Bucurestiul interbelic oamenii au trait si idealul, si prostia insangerata, au simtit si rafinamentul extrem, si opacitatea grosolana, au avut generosi si ticalosi, echilibrati si fanatici, lucizi si fantasti, buni si rai, bine si rau. Nu semanau unii cu altii si nimeni nu-i obliga sa gandeasca la fel si sa spuna acelasi lucru. Minunat este ca lumea lor nu era nici paradis, nici infern, ci o lume normala, o lume a tuturor posiblitatilor si un loc sub soare ca oricare altul. Au avut de toate. Bucurestiul interbelic este locul unde s-au intamplat toate.

Cum sa ne mai pierdem tipul??

M-am hotarat sa imi renovez casa asa ca de cateva zile cercetez tot ce tine de decoratiuni interioare, pe net sau prin reviste de specialitate. Mai am aproape o luna pana o sa ma apuc efectiv de treaba, asa ca pana atunci, in stilul meu caracteristic, ma voi gandi si razgandi de nenumarate ori. Umbland alandala pe diferite siteuri de interior design am gasit Better Homes and Gardens.Aici m-am simtit ca atunci cand eram mica si puteam sa colorez orice asa cum vroiam. M-am jucat de-a designeru-ul si mi-a placut....sa tot fi trecut vreo ora, doua de cand am inceput. Pana acum m-am hotarat asupra a 2 culori: oliv si rosu. Sa vedem cu ce le combin ca sa iasa bine in cele 2 camere pe care le zugravesc. Si inca o chestie care se va face la anul, cel mai probabil: o baie lila.

Perioada de proba

Stupid me, de cand ma stiu am incercat sa menajez sentimentele celorlalti. Nu am vrut sa-i fac sa sufere daca asta se putea evita. Astfel, cand m-am despartit de unul fiindca era prea prost si nu mai aveam ce discuta cu el sau cand un vecin tzaran se ruga de mine sa ieshim la o tzuica la restaurantul din cartier, nu le-am spus intotdeauna tot adevarul. Nu am vrut sa-i fac sa se simta si mai prost decat se simteau deja pentru ca ii refuzam. Ca dovada, nici unul din fostii mei prieteni nu ma injura, ma intzeleg bine cu totzi, sunt chiar amica cu cativa dintre ei...but that's not mai point. Zilele astea mi-am dat seama ca pe mine nu ma menajeaza nimeni. Daca eu o faceam, asta nu i-a impiedicat pe unii si altii sa se poarte naspa cu mine, sa-mi arunce chestii usturatoare, sa se poarte aiurea, sa-mi faca faze nasoale, sa ma invinovateasca atunci cand nu era cazul. Ca sa nu ma mai lungesc cu vorba, in urmatoarele 90 de zile o sa fac un experiment. Dupa cele 90 de zile, in functie de rezultate, o sa revin la old me sau o sa raman asa. Here it goes. Incepand din seara asta, nu o sa ma mai gandesc la sentimentele celui pe care il refuz, ma despart, etc.. O sa ma gandesc mai intai la mine. Daca mie mi-e bine, celalalt va trebui sa se impace cu ideea, sa accepte adevarul si sa se conformeze. Si daca nu o face, i don't give a fuck. Sa faca ce stie el mai bine. Asa am facut si eu. Am fost nevoita sa suport anumite chestii care nu mi-au placut de loc. Si cei care mi le-au facut nu s-au gandit la ce efect vor avea vorbele lor asupra mea. Asa ca nu o sa ma mai gandesc nici eu de acum. Cel putzin pentru 90 de zile. Sa vad ce iese.

Raindrops

Ploaia tacerii

Si ploua-n clipa noastra de tacere,
Se-aud in geam doar stropii in cadere,
Ce ne masoara, cadentat si rece,
Secundele si timpul care trece…

Si nu mai stiu de cata vreme ploua.
Ma uit la ceas si vad ca este doua,
Dar nu mai stiu daca e zi sau noapte,
Caci ploaia asta rece ne desparte.

Si vreau sa cred ca ploaia e de vina,
Ca nu-mi mai simt demult inima plina
Si ca te vad atat de rar si trist…
Si nu mai stiu nici eu daca exist,

Sau daca sunt doar o inchipuire
A celei ce se-ascunde in privire,
Iar tu esti doar o umbra dintr-un gand,
Ce a cazut cu ploaia pe pamant…

Si nu mai stiu daca suntem tot noi,
Copii frumosi ce alergam prin ploi,
Sau suntem doi straini tacuti, ciudati,
De vreme si de ploaie speriati…

Doua fiinte mute, in tacere,
Doi stropi de ploaie rece in cadere,
Doi stropi ce se vor sparge de pamant,
Doi stropi ce nu s-au contopit nicicand…

Incerc sa te zaresc macar in vis,
Prin ploaia ce se cerne din abis,
Sa-ti dau deoparte stropii de pe frunte,
Sa te ating si sa pasesc pe punte,

Fara sa-mi fie teama de cadere
In raul de sub puntea de tacere,
In raul plin de ani si de visari,
De ploi si de atatea renuntari…

Sa-ti iau in palme mana, ca pe-o prada,
Si sa te scot in ploaia de pe strada,
Iar ploaia sa ne spele de pacate
Si sa ne-ngane cantece uitate,

Sa ne sarute, uzi pana la piele
Si sa ne biciuiasca cu putere
Si-apoi sa ne topim imbratisati,
In ploaie si in vis, purificati…
__________________

Vocea

Mi se intampla uneori...cand cunosc o persoana sa am un fel de presentiment. E de fapt o Voce in capul meu care urla: "Stay away. N-o sa iasa nimic bun din asta". Uneori o ascult. Alteori, mai ales cand persoana respectiva incearca sa ma convinga de contrariu, o ignor. Ba mai mult, imi aduc singura argumente care sa demonstreze ca Vocea nu are dreptate. Ii ignor chiar si pe cei care ma previn cu privire la respectivul(a). Ba chiar ma gandesc ca ar avea interese ascunse. Nu stiu cum se face ca Vocea are dreptate in 90% din cazuri. Mai devreme sau mai tarziu imi dau seama de asta. Si atunci sufar sau nu, in functie de ce relatzie am avut cu persoana respectiva si de cat de mult m-am implicat sufleteshte. De cele mai multe ori ma dau cu capul de peretzi ca nu mi-am ascultat Vocea. Ash putea sa-i spun al saselea simtz sau intuitzie feminina...ash putea sa-i spun oricum. Cert e ca ar trebui sa ma obisnuiesc cu ea si sa o ascult.Ca sa fac astamai trebuie sa imi demonstreze ca eu am greshit si Ea a avut dreptate. Cel putzin inca o data (asha zic de fiecare data). Oare cand o sa ma invatz minte?

What Kind of Blogger Are You?

You Are a Pundit Blogger!

Your blog is smart, insightful, and always a quality read. Truly appreciated by many, surpassed by only a few

What Kind of Blogger Are You?

Cand cei dragi te ranesc...

...doare cel mai tare. Si daca te mai ranesc si din motive stupide, atunci doare al dracului de tare. Cand iti dai seama ca ei isi continua viatza de parca nimic nu s-ar fi intamplat, in timp ce tu stai si te gandesti "Where did I do wrong?", apare furia. Cel putzin asa e la mine. Tocami m-am certat cu fratele meu. Multzi ar spune: Si ce mare chestie?. E o mare chestie tinand cont de faptul ca noi nu ne certam NICIODATA. Stateam acum, singura in casa, la calculator si incercam sa-mi aduc aminte cand ne-am certat ultima oara serios. Raspunsul? Nu-mi amintesc... Nu cred sa mai fi fost vreodata certatzi. El crede ca e vina mea, eu cred ca nu are dreptate...i-as pune nishte intrebari: Cum se face ca se cearta in acelashi timp si cu prietenul cel mai bun si cu sora lui, si din acelashi motiv? Cum se face ca noi doi avem aceeashi parere?? Nici nu mai stiu ce sa scriu, atat de suparata sunt. In functie de cati draci am, eu reactionez in doua moduri: primul stagiu e atunci cand am draci, dar mai am si puterea sa injur, sa ma ratzoiesc, sa tzip, cu alte cuvinte sa ma racoresc; al doilea e atunci cand sunt muta de durere, cand nu mai am cuvinte care sa exprime cat de ranita sunt, cand cel mult doar pot sa plang...in stadiul asta ma aflu acum. E de prisos sa ma gandesc acum ca avem poate cea mai frumoasa relatie frate-sora pe care o cunosc, ca au fost momente cand ne-am ajutat unul pe altul fara sa asteptam mare lucru in schimb si la toate lucrurile care ne leaga (pe langa ca suntem frati). Pentru el nu mai conteaza nimic acum, si pentru mine conteaza toate. Si mi se intampla asta tocmai cand ajunsesem la un grad suficient de maturitate incat sa-mi dau seama ce mult inseamna el pentru mine. Si tocmai cand vroiam sa-i spun ca eu nu am lasat niciodata pe nimeni sa se bage intre mine si el, fara sa ma intereseze cat de mult inseamna acel cineva pentru mine. Niciodata, nimeni nu a avut voie sa zica nimic de rau, in prezenta mea, de el. Mereu am avut grija de el si acum ne certam dintr-un rahatzel. Imi pare rau ca ne-am certat, imi pare si mai rau ca va fi greu sa fie iar la fel ca inainte. Imi e ciuda ca inca nu-si da seama de anumite chestii, dar va veni si momentul ala...Pana atunci, maine o sa-i dau 2 palme poate se trezeste si-si da seama cine il iubeste cu adevarat....

CFR-ul si fumatul

De la 1 septembrie (adica de azi) nu se mai fumeaza in tren si decat in locurile amenajate in gari. Dupa un mic research am aflat ca legea asta e veche de 4 ani si ca o pun in aplicare acum probabil de frica Uniunii Europene. Incep sa ma enerveze europenii ashtia si legile lor. Oricine e fumator stie ca e o tortura sa mergi cu trenul 12 ore fara ca macar sa fumezi. Si fac chestia dupa ce facusera in intercity locuri speciale pentru fumatori. Ne mai trateaza si ca pe nishte copii de 10 ani. Ne spun ca e pentru binele nostru, pentru sanatatea noastra si pentru a celor din jurul nostru. Cred ca orice fumator care are cat de cat acces la informatzie si un dram de minte stie foarte bine la ce riscuri se expune atunci cand ishi aprinde o tzigara. Cat despre cei din jurul nostru, daca ii deranjeaza asa mult fumul de tigara, nu pot, foarte bine, sa stea in compartimente? Apropo de compartimente si de subiectul in discutie, acum vreo 2 ani am luat chiar o amenda legata de fumatul in compartiment. Se facea cam asa: eram in tren pe drumul dinspre Costineshti spre Constantza, pe la ora 6 dimineatza. Doar eu, prietenul meu si inca un tip cu care ne-am intalnit atunci in tren. Noi, amandoi fumatori,cum nu avusesem timp din cauza orei mult prea matinale sa ne fumam tzigara de dimineatza, il intrebam pe necunoscut daca il deranjeaza ca vrem sa ne aprindem o tzigara (in compartiment). Tipul, se lumineaza dintr-o data la fatza, ne spune ca nu-i nici o problema, ba chiar ca si el vroia sa fumeze si nu stia cum, ca nu vroia sa iasa pe hol pentru ca era super frig. Noi fericiti si el la fel, ne aprindem tzigarile, ii dam si lui din cafeaua pe care o luasem din gara, ce sa mai - ziua incepuse promitzator. Dar minunea noastra a durat doar 3 minute (nu 3 zile), caci cand savuram noi delicioasele tzigari cancerigene, apare si Maria Sa, Controlorul. Cand ne vede cu tzigarile, mai sa faca apoplexie. Dumneavoastra nu stiti ca nu se fumeaza in compartiment? Ei bine, la vremea aia nu shtiam (aveam doar vreo 17 ani). Dar ne-am uitat impreuna cu dumnealui de orice afis, semn, whatever, ceva care sa-i confirme spusele. A cautat domnul peste tot, pe dupa perdele, pe deasupra ushii, peste tot. Nici urma de "Fumatul interzis". I-am explicat cum ca nu ne deranja pe nici unul, ca fumaseram cu totzii. Nu a fost chip sa ne intelegem. Venise omul hotarat sa ia banii unor pushti de 17 ani. Si desi am incercat noi sa-i explicam ca nu putea sa ne dea amenda atat timp cat pe nicaieri nu scria ca e interzis sa fumam in compartiment, respectabilul domn ne-a dat-o. Acum vad ca se face multa publicitate pe chestia asta, toata lumea a auzit despre mareatza decizie a CFR. Se dau mari si tari, spun ca e pentru sanatatea noastra, nu zic ca le e frica de UE.
In concluzie, fratzilor, de la anul mergem la mare...cu mashina

"Prietenii" care se dau prieteni

Acum 5 minute am incheiat o conversatie foarte neplacuta pe YM. Cu sigurantza li se intampla fiecaruia dintre noi, dar mie deja mi s-a mai intamplat o data luna asta asa ca am simtit ca nu mai pot si iata-ma cum ma racoresc pe blog. MA ENERVEAZA LA CULME cunostiintzele cu care ma intalnesc (sau vorbesc pe YM) dupa o perioada mai lunga, cu care nu am mai pastrat legatura in timpul asta, si care dintr-o data se dau foarte afectate de absentza mea in vietzile lor. Incep cu reprosurile gen: "mey, dar nu ai mai dat si tu nici un semn...","puteai si tu sa dai un telefon", "nu am mai ieshit si noi la un suc de...nu stiu cand", "ce faci? mai traiesti?" and so on. Ma streseaza ca ma invinovatesc pe mine ca nu am mai dat nici un semn. Asa e. My bad. Nu am dat. Dar daca ei mi-au simtit lipsa asa de mult de ce dracu' nu au pus mana pe telefon si sa-mi dea EI unul????? Sau e pe undeva vreo regula nescrisa ca ei nu pot decat sa stea si sa astepte sa sun eu? Frate, daca te dai mare prieten cu mine, atunci initiativa mai trebuie sa vina si din partea ta. Poate eu am avut ceva important de facut si nu am avut timp, sau poate am uitat. Dar eu nu ma apuc sa fac pe victima si nici sa-ti povestesc ce rau imi pare ca nu te-am vazut...imi asum vina. Nu reprosez. Cel mult zic "Ar trebui sa mai ieshim si noi la un suc".
Si nu stiu cum se face ca intotdeauna ma vad cu prietenii adevarati...ei nu-mi reproseaza niciodata ca nu dau telefon; pentru ca daca trec cateva zile si nu am dat eu, dau ei...fara fraze gen "De ce nu m-ai sunat in ultimele 3 zile?"

Viatza la tzara

Weekend-ul trecut mi-am vizitat bunica...o chestiune care mie de obicei nu-mi face placere. Eu sunt un om care iubeste orashul shi tot ce tine de el (de la poluare pana la faptul ca pot alege unde sa merg in fiecare seara). Nu ash putea trai la tzara, din mai multe motive: imi place sa fac baie in cada, nu-mi plac animalele, sunt alergica la praf, ma plictisesc ingrozitor si la tzara nu exista posibilitati de angajare in publicitate :). Buuun. Doar ca weekend-ul asta a fost putzin diferit de toate celelalte. De obicei ma revolt, vreau sa plec cat mai repede, mai am si niste verisori foarte evoluatzi (not) care stau pe capul meu cand vorbesc la telefon cu prietenul. Acum, m-am dus hotarata ca pentru cele 2 zile cat aveam sa petrec acolo, sa-mi accept soarta. Asa ca in loc sa stau in casa toata ziua, sa ma uit la tv sau sa butonez la laptop (asa cum a facut fratele meu, si el un mare fan al vietzii intr-o urbe), sa-mi stresez prietenii cu telefoane in care ma plang de cat de tare m-am plictisit, sau sa citesc ca disperata 3 cartzi in 2 zile, mi-am luat soarta in piept si am ieshit in curte. Probabil ca am inceput sa ma maturizez, pentru ca a fost destul de placut (nu atat de placut ca o narghilea la Valea Regilor, dar oricum). Am stat la vatra, langa tuciul in care fierbea nu stiu ce, am incalzit apa in oale de pamant, am observat procesul de fabricare al bauturii noastre de toate zilele (tzuica), m-am batut cu curcanul (nebun animal), am observat si eu ca am un caine care rade, am stat seara si m-am uitat la stele, mi-am imbogatzit vocabularul cu cuvinte gen fanar, lavitza, cauc si alte asemenea regionalisme (bunica mea sta pe langa Valcea). Acum stiu si cum le cheama pe vacutze, cate prietene are verisorul meu (de data asta chiar am vorbit cu el), cate gaini creshte bunica mea si tot felul de chestii de genul asta. Bineinteles, asta nu inseamna ca de acum va fi o placere sa merg la tzara, ci mai degraba ca m-am resemnat cu ideea. Si ca de fiecare data cand ma intorc de acolo, ii multzumesc lui D-zeu pentru viatza pe care mi-a dat-o, ca eu stiu ce e ala internet, teatru, opera, iesiri la suc cu prietenii. Si nu stiu cine a zis ca viatza la tzara e mai sanatoasa?!? De ce ar fi mirosul balegii de vaca mai bun decat mirosul fumului de mashina?????

"Si au traiti fericiti pana la adanci batraneti..."

E fraza cu care se incheie orice basm care se respecta... dar imaginea pe care o sugereaza - o viata intreaga petrecuta unul langa altul de doi oameni care nu au facut altceva decat sa se iubeasca - nu prea reflecta realitatea vietii de cuplu. Sa crezi ca numai dragostea e suficienta pentru ca totul sa mearga perfect e total eronat. Din proprie experienta, ca sa pastrezi o relatie de cuplu e nevoie (pe langa iubire) de incredere, eforturi, tone de rabdare si intelegere, comunicare, ce mai- de o groaza de chestii adiacente iubirii. Incepem o relatie avand in minte tot felul de imagini prefabricate despre cum ar trebui sa se desfasoare viata noastra in comun. Ni se pare ca totul ar trebui sa fie numai lapte si miere. Si apoi ne dam cu capul de realitate - "mama lui nu ma poate suferi", "prietenele mele nu il suporta", "ai ei cred ca sunt prea inalt, prea scund"; sau "nu-ti mai lasa sosetele murdare in mijlocul sufrageriei", "schimba programul", "mai gateste si tu ceva" - si ne doare. Nu intelegem ce nu merge. Ei bine, poate merge, doar ca noi suntem prea ocupatzi sa facem comparatii cu imaginea ideala pe care o avem in minte. Cred insa ca doar prin "negocierea" vietii traite impreuna putem ajunge sa depasim aceste asteptari si sa le inlocuim cu altele, sper mai obiective. Eu inca nu mi-am invatat lectia, inca mai am astepari idealiste, desi imi dau seama ca numai mie imi fac rau. Toate par logice in teorie, dar cand vine vorba de the real thing...lucrurile se schimba. E clar ca inca mai am de invatat. Cand cunosc un baiat, imi creez un fel de imagine in minte, si daca el nu se dovedeste asa cum mi-am imaginat, ma desumflu imediat. Probabil, cand o sa ma fac mare :), o sa incetez sa fac asta si o sa astept sa descopar treptat ce are sa-mi ofere respectivul, nu sa ma astept, de la inceput, la cai verzi pe peretzi. Sper.

Marea, singura mea dependentza

De cand ma stiu, in fiecare vara merg la mare. Am schimbat statziunile, m-am schimbat eu, s-au schimbat prietenii, marea a ramas mereu aceeasi. Nu ma deranjeaza rutina asta, in fiecare an astept sa ma intorc si stiu ca si ea ma asteapta. Nimic nu mi se pare mai frumos decat sa lenevesc la soare si apoi sa las marea sa ma mangaie...imi place mirosul meu atunci cand ies din apa. De fiecare data simt ca iau o parte din ea cu mine ; as lua-o pe toata daca as putea. Marea imi da stari diferite, sunt exact ca ea: cand calma si plina de liniste interioara, cand agitata si furioasa. Cand vreau sa ma calmez, sa ma regasesc, ma plimb pe mal, las nisipul umed sa-mi alunece printre degete si valurile sa-mi sarute picioarele; sau o ascult pur si simplu. Stiu ca stie ce sa-mi spuna...Cateodata mi se face dor, as vrea sa pot oricand sa merg pe plaja, chiar si iarna.Poate ma mut la mare


Pe plajă (Iulian Boldea)

pe plaja cu stele de mare străvezii
valurile se succed unul după altul.
trecutul secret al mării se aude
departe aproape aproape departe
ca o spaimă catifelată
ca un arhetip neînţeles
ca o formă mereu schimbătoare.
doar umerii mei de nisip şi meduze ascunse
în arhitectura tivită cu taină
a valurilor.

Sa-mi iau sau nu pistol?????

...asta o fost tema centrala de discutie aseara. Durata: aproximativ 1h si 30 min. Participanti: 2 pro, unul contra si unul cand de o parte, cand de alta. Concluzia: fiecare cu a lui (ca de fiecare data).
Problema a fost intoarsa pe toate partile, fiecare a venit cu argumente, argumente plauzibile in viziunea celui care le aducea si infantile in viziunea celor care le contracarau. Ca sa fac un rezumat, cei pro (care chiar au de gand sa-si achizitoneze unul) au invocat, evident, autoapararea, sustinandu-si cauza cu argumente gen - daca fac pana in the middle of nowhere si in timp ce schimb roata ma ataca cineva? (sure, sure); sau - daca vine un nemancat sa-mi fure portofelul, eu ce sa fac, sa i-l dau pur si simplu? (nu, frate, mai bine-l ciuruiesti).
Pur si simplu, nu-mi pot imagina o persoana care umbla tot timpul cu pistolul de frica unui potential atac, le-am spus. Nu o sa-l avem in permanenta cu noi, au replicat. Si atunci care mai e rostul???? (ma intreb). Daca se intampla ceva tocmai cand pistolashul dragalashul zace linistit in noptiera in timp ce detinatorul umbla bezmetic prin orash?
Au reusit sa ma convinga (cat de cat) cand s-a adus in discutie posibilitatea ca un "respectabil domn" ar putea intra peste mine in casa. Chiar si aici mi s-a parut ca o alarma care sa protejeze intrarea ar fi suficienta. Nu de alta, dar cred ca as paraliza de frica daca m-as pomeni cu un oaspete nepoftit peste mine la dush; si chiar daca as fi pe faza si as apuca sa trag nu cred ca as mai avea luciditatea necesara sa ma gandesc sa-i trag in picioare. Si daca l-as omori?? Life goes on, mi-au spus, el a cautat-o, esti in autoaparare. Autoaparare in fatza legii, dar in fatza mea? Cum sa mai traiesc normal stiind ca am luat viatza unui om, fie el si un infractor de cea mai joasa spetza?? Imi imaginez ca o chestie ca asta te marcheaza (but that's another story).
And how about the kids? Cum sa cresc copii intr-o casa unde oricand ar putea sa dea peste o arma? Si daca-l tin in afara zonelor unde pot ei ajunge, atunci probabil ca nici eu nu o sa pot ajunge la el in caz de urgenta....si l-am luat degeaba.
I rest my case.

Always Coca-Cola

Or how about never Coca-Cola?

Pentru multa vreme am fost un consumator fidel de Coca-Cola; in ultimul timp(asta insemnand in ultimii 2 ani), m-am reorientat. Am trecut la Pepsi. Acum, nu inteleg cum am putut vreodata sa cred ca Pepsi nu se ridica la nivelul Coca-Cola.Am deviat de la subiect asa ca o sa revin. Motivul, pentru care toti ne-am adunat astazi aici, este...(zgomot de tobe) noua campanie Coca-Cola. Prin natura meseriei pe care mi-am ales-o ma lovesc la tot pasul de publicitate (probabil si pentru ca publicitatea este rezultatul palpabil al muncii celor ca mine, care stau in spatele cortinei). Am invatat, cu timpul sa nu mai judec o reclama in functie de preferintele mele pentru produsul respectiv, ci mai degraba doar prin prisma calitatii executiei.
Acum ceva timp stateam cu gasca si faceam D-zeu stie ce prin casa, cand la TV, se difuzeaza minunata executie....toata lumea la unison (but me, evident): Ce misto reclama asta! Super tare si alte asemenea laude. Eu, stiindu-ma patita de pe vremea musculitzei Vodafone cand am fost singura care a avut ceva de obiectat, ma fac mica intr-un colt si astept sa o mai vad o data ca sa fiu sigura ca am vazut bine. Dupa cateva zile, m-am convins: always coca-cola a murit. In schimbul ursuletzilor polari de altadata (super simpatici de altfel) , am gasit de data asta niste vietuitoare desenate(probabil), de origini inca necunoscute pentru mine(poate ma lumineaza cineva).In afara de faptul k actiunea kiar da senzatia de vivacitate, de actiune, dragutele vietati nu imi inspira nimic, nu trezesc in mine nici urma de dragalasenie(poate doar alea mici si pufoase care se lipesc de sticla).In nici un caz nu ma fac sa beau Coca-Cola. Prima data cand m-am uitat la spot, nu am priceput mare lucru; de asta am si asteptat sa-l mai vad ca sa-mi exprim parerea; Si sloganul "The Coke Side of Life”,infinit mai slab decat "Always Coca-Cola". Si ink o kestie, nu prea ma dau in vant dupa animatii. Oricum, se pare k parerea mea este contrar parerii generale, pentru k reclama a prins si in Romania la fel ca si in Statele Unite (unde niste neni au luat 150 milioane $ pt kestia asta).
In fine, eu de mult nu ma mai las influentata de publicitate, decat asupra produselor noi, asa k, pot spune cu mana pe inima, ca si daca spot-ul s-ar fi gasit printre favoritele mele, tot nu m-as fi intors la Cola. Pentru ca Pepsi e mai bun. Punct.

Generatia celor crescuti cu cheia de gat...

Citeam zilele astea un articol....despre diferentele dintre generatii; de fapt, dintre noi cei care am crescut in fata blocului, jucand "Ratele si vanatorii", "Tara, tara vrem ostasi" si am colectionat "surprize" de la gume de mestecat si intre copiii de astazi ale caror vieti se invart in jurul problemelor cu adevarat importante: mp3, mobile, tzoale. Nu imi propusesem ca primul meu post sa fie legat tocmai de chestiunea in discutie, dar a venit de la sine; sau poate a fost soarta: tocmai azi cand am citit articolul mi-am facut si timp sa postez. Stand si analizand, nu pot sa ajung decat la concluzia ca sunt o norocoasa. Am avut parte de toate. De julituri in genunchi, (kiar si pe fatza- de la mai sus amintitul "Tara, tara, vrem ostasi"), de jocuri gen "Flori, fete sau baieti", am mers in tabere unde am stat 9 in camera, si pentru ca mancarea era atat de proasta, cand am ajuns acasa am mancat pana am vomitat :), mi s-a cerut prietenia si permisiunea de a fi sarutata... Acum, ca din instinct dau drumul la calculator (ca si cand ar fi aici dintotdeauna), ma vezi toata ziua cu telefonul la ureche (ba am kiar 2, ca o singura retea nu mi-era de ajuns), mi se pare ca google si yahoo sunt granted, printez, scanez cursuri cu o usurinta uimitoare, am adresa de mail si, mai nou, blog:) In suflet, cred ca simt putzin nostalgia vremurilor apuse. De exemplu, nu suport fotografiile digitale, mi se par impersonale si parca nu transmit asa bine atmosfera si sentimentele ca cele clasice; parca derulatul unor imagini prin fatza ochilor nu se compara cu admiratul in grup al unui album din excursia la....cheile bicazului. Im place sa citesc, carti vechi, carti noi, nu conteaza...bune sa fie.....suntem cam putini (astia care citim cu adevarat) zilele astea, si asa o sa ramanem pana nu se implementeaza google books search(sau ceva de genul asta).
Nici o generatie nu o sa mai aiba sansa unei asemenea tranzitii (de la strigatul in fatza blocului, la bip-ca sa cobori). Cei mici de acum nu mai vor papusi si masinute, vor jocuri pe calculator, si telefoane mobile cu 3G si mp3. Ei merg in mall, noi mergeam in spatele blocului, ei circula cu taxi-ul, noi cu bicicleta. Muzica ii are ca puncte de referinta pe Britney Spears, Eminem si O-zone, poate o urma de BSB si Spice Girls.
O fi bine, o fi rau? Om trai si om vedea....