Mananca, roaga-te, iubeste

Courtesy of Retarda, m-am intalnit cu aceasta carte.

Inainte de toate, punctul cel mai slab al ei, este coperta. Cand am vazut-o prima oara in librarii, nu m-am gandit decat ca e o alta carte chick-lit. Eram, la momentul respectiv, in cautare de o carte care sa insemne ceva. Asa ca nu m-am lasat influentata de comentariile favorabile de pe spate si nici de numarul urias de exemplare vandute. Asta si pentru ca stiu cum functioneaza marketing-ul, si mereu incerc sa citesc printre randuri. Defect profesional. De data asta, I was sooo wrong.

De ziua mea, in punguta de la Retarda, gasesc si cartea asta. Ca sa vedeti cat de incapatanata sunt, din iulie de cand e ziua mea si pana acum reticenta mea a invins. Doar ca, acum cateva zile, vroiam sa-mi umplu timpul de citit cu ceva scurt care sa nu ma retina decat pana maine cand imi parvine o carte pe care vreau sa o incep. Si asa s-a lipit de mana mea "Mananca, roaga-te, iubeste"

Citisem doar 10 pagini cand mi-am dat seama ca odihna de 7 ore intregi pe care o planificasem pentru noaptea aia s-a dus pe apa Sambetei. Nu stiu daca a remarcat cinvea pana acum, dar eu nu scriu pe blog decat despre cartile care lasa o urma peste sufletul meu. Nu-mi propun sa fac din blogul asta unul literar, dar, in cazul acesta, promit eu ca merita. Chiar daca, poate, coperta are si asupra voastra acelasi efect ca si asupra mea. E cam ca la Zadie Smith si "Dinti Albi"

Nu o sa va spun prea multe despre cartea asta. Pentru ca nu as putea sa spun totul si atunci as simti ca o nedreptatesc. Asa ca aleg doar esentialul.

In primul rand, nu este fictiune, este o poveste reala. Povestea autoarei a care viata se destrama si care simte ca nu o sa-si revina din depresia in care a intrat niciodata. Ba chiar se gandeste ca nu o sa mai supravietuiasca fara antidepresive.

Asa ca isi pune viata reala "pe hold" si pleaca intr-o calatorie in care vrea sa se dscopere cu adevarat, sa-si dea seama ce vrea, sa se descurce singura, sa invete sa traiasca fara sa fie jumatatea cuiva, sa-l descopere pe Dumnezeu si placerea, sa-si gaseasca echilibrul. Toate cuvintele astea imi par asa goi si asa rasuflate pentru a descrie sentimentele pe care le-am trait citit cartea, dar nu stiu pe care altele sa le folosesc.

Cartea este structurata in 3 parti - in functie de tarile pe care le viziteaza ea, dupa cum va dati seama si din titlu. Fiecare dintre cele 3 parti are ceva-ul ei special si inca nu ma pot hotari care imi place mai mult. Am descoperit o Italie pe care nu o percepeam asa, o Indie care m-a invatat arta meditatie, si o Indonezie, sau un Bali mai exact, unde poate nu totul e atat de roz cum vedem noi prin ochii turistilor.

Italia ma face sa ma gandesc la un cuvant care sa spuna totul despre mine, India ma face sa ma gandesc ca poate modul in care vorbesc eu cu D-zeu nu e cel mai potrivit de pe fata Pamantului si Indonezia ma face sa cred si in leacuri, desi reticenta mea era la fel de mare ca si cea in privinta acestei carti. In plus, imi plac serialele cu chirugi :) Poate o sa va povestesc si despre asta, odata...

Mi-au placut mult in cartea asta, conversatiile pe care Liz le are cu ea insasi, cu mintea ei, modul cum povesteste despre "Singurate" si "Depresie" ca si cand ar fi fiinte reale. Imi amintesc cu mare drag "Meditatia patru frati" , conform careia fiecare dintre noi avem patru frati invizibili - Inteligenta, Prietenia, Taria si Poezia care se nasc si acelasi timp cu noi si ne insotesc pe tot parcursul vietii.

M-am regasit atunci cand Liz povesteste ca vrea sa organizez totul, fara sa se lase cu adevarat sa traisca. Si in faptul ca planuiesc atata timp ce o sa fac weekend-ul urmator, saptamana viitoare, luna viitoare sau in vacanta urmatoarea, ca aproape nu ma mai bucur de prezent. Si mie, ca si lui Liz, mi-e greu sa cred ca daca o sa iau o pauza si o sa lenevesc o zi sau o spatamana, totul se va duce de rapa. Chiar si cand stau si dorm intr-o seara de la 10 ma simt vinovata. Cate puteam face in timpul ala pe care l-am dormit. Si totusi somnul este una dintre marile mele placeri. Asta si pentru ca niciodata nu apuc sa dorm cat as vrea.

Ar mai fi de spus, dar mi-e greu sa aleg. Si nu stiu cata rabdare aveti voi sa cititi. Asa ca, nu mai zic decat cititi "Mananca, roaga-te, iubeste". Riscati sa va placa!

Isteria Adevarul

Se zice ca oamenii, in general, nu mai citesc. Ca prefera revistele, TV-ul si internetul. Si atunci, cum se face ca la ora 9 dimineata, in nici un coltisor din Bucuresti nu mai era nici un numar din Adevarul?

Pentru cine nu stie, Adevarul a lansat astazi o noua seride de carti, numita „ 100 de carti pe care trebuie sa le ai in biblioteca”. Ce imi place mie la colectia asta mai multe decat la toate celelalte de pana acum, este ca are carti „grele si adevarate”. Nu ca celelalte ar fi nu stiu cum, doar ca pe astea chiar trebuie sa le ai. Sa fim seriosi, cine nu isi doreste in biblioteca „Marile Sperante” sau „Anna Karenina”? Astazi nu am prins cartea. Am ajuns la chiosc la 5 minute dupa ce deschisesera. Nu mai aveau.

Stiu ca poate vanzatoarea poate le-a dat pe sub mana, ca pe salam si ciocolata in alte vremuri, si ca au fost si in tiraj destul de mic, astazi. In plus, fiind cartea care deschidea seria, era si gratuita. De peste 2 saptamani, o sa fie 10 RON. Ce m-a uimit e ca la toate chiscurile de ziare din drumul meu, nu mai aveau Adevarul. Cand ajung la birou, intru pe site-ul Adevarului. Si gasesc o multime furioasa de oameni care lasasera 7 pagini de comentarii in care cereau explicatii la articolul care anunta ca de azi incepe seria. A se vedea aici. Vad ca pana la ora asta s-au facut 18.

O sun pe mama, o rog sa caute si ea. Undeva, sper ca in Alexandria, nu s-a imbulzit lumea asa cu noaptea in cap sa cumpere o carte. Dar nici n-apuc sa termin de explicat ce vreau sa cumpere, ca mi-o si tranteste: „Sper ca nu te gandesti la cartea de la Adevarul. De la prima ora sa plange lumea ca deja nu mai e la chioscuri.”

Mai tarziu ma tine la curent: „. L-am trimis pe colegul meu sa caute cartea, si cand se apropia de un chiosc, vanzatoarea ii spunea inainte sa apuce el sa vorbeasca „NU MAI AVEM ADEVARUL”.

Si mai apoi...”In Alexandria a fost nevoie sa intervina politia sa calmeze populatia care era furioasa ca nu a mai apucat cartea de azi”.

Atunci mi-am dat seama ca a devenit o isterie. Chiar nu mai citeste romanul de rand? Si daca mai citeste, de ce se plange toata lumea ca nu citeste? Si daca nu mai citeste, de ce imi ia mie cartea de la „Adevarul”????

Bookfest 2008

A venit, a trecut, am mai adaugat cateva titluri in biblioteca. Despre Bookfest, foarte putine de data asta, mediatizare mult mai slaba, vizitatori mult mai putini ca in anii trecuti.

In schimb, mai multe despre carti. Mi-a fost greu sa aleg, mai sunt cateva pe care mi le-as fi dorit si la care mi-a ramas gandul, dar de asta mai e si Gaudeamus in toamna. Pe cele care m-au convins de data asta, o sa vi le dezvalui in postul asta, desi sunt sigura ca cel putin una sau, poate doua, se vor mai intalni cu blog-ul dupa ce le voi parcurge randurile. Si asta pentru ca doar cartile care ma impresioneaza puternic dintr-un motiv sau altul, ajung pe blog. Celelalte, neterminate, sau terminate dar care peste 2 ani nu-mi vor mai spune nimic, vor ajunge langa celelalte in biblioteca deja neincapatoare. Si in lista mea de titluri, pe care poate vreodata o sa o fac publica. Deocamdata, mai avem de lucru.

Dar pana una alta, the show must begin. Asadar, in ordinea achizitiei:

1. Mirosul lumii - Radhika Jha.


Pe lista mea de anul trecut, "Mirosul lumii" spune povestea unei tinere care este nevoita sa se mute din Kenya la Paris. Paragraful de mai jos sintetizeaza tot ce stiu eu despre carte. A fost suficient cat sa ma convinga:
"Leela isi descopera o calitate neobisnuita ― un simt al mirosului deosebit de dezvoltat. O insusire aparent inofensiva, ba chiar folositoare uneori, care începe treptat sa-i coloreze fiecare trăire si fiecare reactie, de la dorinta sexuala la placerea de a mânca. Insă atunci cand mirosul salbatic si intunecat al propriului ei trup amenintă sa puna stapanire pe ea, Leela este infricosata la gandul ca incepe sa piarda controlul asupra vietii sale." (www.edituracorint.ro)

2. Femeia, victima a speciei? - Joyce Carol Oates


"Cele noua povestiri care compun volumul surprind femeia in cele mai crude ipostaze,motivate de pasiune,disperare,simt al dreptatii sau rautate pura,iar suspansul si misterul sunt elementele care tin totul la un loc.Eroinele lui J.C. Oates sunt puse sa se confrunte cu Raul care le inconjoara si descopera,in acelasi timp,cu stupoare,Raul dinauntrul lor.Mai crede,oare,cineva ca femeia este o simpla victima a speciei?" (www.edituracorint.ro)

3. Greselile Mirandei - Jill Mansell. Usurica, de plaja :D In vacanta de dupa licenta, sau poate intre 2 examene.















4. Mastile - Fumiko Enchi. Primul volum din lunga serie de autori japonezi ce se va perinda prin mainile mele. Nu stiu de unde vine obsesia, cert e ca astazi s-a nascut, sau mai bine zis, astazi a iesit la suprafata. Presimt ca vor mai urma cateva.


"Un roman cu intriga la fel de minutios tesuta ca detaliile de pe un chimono, reconstruieste pentru cititor imaginea unei feminitati instinctuale, crude, violente si a unei lumi in care dragostea ucide, la propriu.
Mieko Togano, este o femeie fascinanta, purtatoarea insemnelor unei traditii japoneze de posedare spirituala, in care iubirea si moartea se intrepatrund. In lumea scriitoarei Fumiko Enchi, legenda si superstitia coexista in chip firesc cu moartea moderna, pe care insa o deturneaza de la curgerea ei banala, perfect explicabila in termenii ratiunii." (www.librariilehumanitas.ro)

5. Adevarata viata de gheisa - Mineko Iwasaki. Poate de aici vine trendul, poate totul a inceput cu povestea gheisei lui Arthur Golden, pe care am citit-o pe nerasuflate. Acest volum este povestea adevarata a aceleiasi gheise, spusa chiar de ea, fara exagerari scriitoricesti si povesti romantate.
















6. Moartea Pinguinului - Andrei Kurkov. Uite un roman in cazul caruia ma las influentata de publicitate. Vad filmul care s-ar face dupa cartea asta, asa ca in mod normal nu s-ar fi aflat printre cartile pe care sa mi le doresc foarte tare, dar facem o exceptie ca prea convingatoare parea sefa de Curtea Veche, la TV, zilele trecute. Sa vedem ce iese.















7. And last, but not least, ca sa fie si fetisul meu legat de povestile din inalta societate satisfacut, LUX - Anna Godbersen.


"Anna Godbersen isi instalează decorul in New York-ul secolului al XIX-lea, in lumea inaltei societati din Manhattan, guvernata de iubiri interzise si intrigi complexe. Intr-o lume a luxului si a tradarii, in care aparentele sunt totul, iar incalcarea codului social este supremul pacat.
Suntem la New York, in toamna anului 1899, o epoca in care nimic nu e usor, in care fetele rebele trebuie sa se supună familiei lor." (www.nemira.ro)


Cam astea au fost titlurile de azi. E timpul sa ma pun pe treaba :)

Top 10

Am primit de la Tomata cu Scufita o leapsa grea, dar care mi-a placut mult de tot. Ea ma roaga sa fac o lista cu 10 carti care cred eu ca ar trebui citite. Mi-a fost greu sa selectez numai 10, dar sper sa fi reusit. Iata-le:


1. 1984, George Orwell - Un roman cutremurator despre sistemul totalitar din Oceania, dar care ar putea fi usor extrapolat ca fiind povestea oricarui sistem totalitar din lume. Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult in acest roman este modul in care Winston, singurul care se incapataneaza sa gandeasca si sa nu fie de acord cu partidul, ajunge pana la sfarsit sa-l iubeasca pe Big Brother. Pus in fata celor mai mari spaime ale sale, el inceteaza sa se prefaca doar ca sa supravietuiasca, ci supravietuieste iubindu-l.

2. Mandrie si prejudecata, Jane Austen - Jane Austen este una din autoarele mele preferate asa ca nu putea lipsi din lista mea. Hai aruncati cu pietre!! "Mandrie si Prejudecata" este o satira la modul de a gandi si a actiona al oamenilor din secolul al 18-lea. Chiar daca in centru se situeaza o poveste de dragoste, cele mai importante scene ale romanului sunt constituite de diferentele intre opiniile personajelor, intre idei si atitudini. Modul in care Jane Austen isi creioneaza personajele mi-a placut si mai mult. Cand le introduce in scena, ne creeaza anumite "prejudecati", pentru ca pana la sfarsitul romanul sa ne eilberam de ele.

3. Portretul lui Dorian Grey, Oscar Wilde - O carte despre dualism, despre iubirea de sine, cu un final de nota 20. Am scris mai in detaliu despre aceasta carte aici

4. Gratie si forta, Ken Wilber - In ceea ce priveste acest roman sunt subiectiva. "Gratie si forta" este povestea unei femei care lupta cu cancerul si eu am citit-o dupa ce mama unui prieten murise din cauza acestei boli. Eram furioasa pe boala si am citit cartea plangand. Este emotionanta, ingrozitoare si o lectie de viata.

5. Comedia umana, Honore de Balzac - Pentru mine, Balzac este singurul care prezinta, in "Comedia umana", omul si toate fetele acestuia. Chiar daca, nici pana in acest moment nu i-am citit toate volumele, ma intorc de fiecare data cu placere la "Comedia umana". Balzac e realist, are o atentie aproape obsesiva asupra detaliilor si contureaza portrete detaliate pentru persoanjele sale. Din ce am citit pana acum "Stralucirea si suferintele curtezanelor", si "Femeia la 30 de ani" sunt preferatele mele.

6. Un veac de singuratate, Gabriel Garcia Marquez - O imbinare de real si fantastic, "Un veac de singuratate" ne indreapta atentia catre ciclicitate, catre natura umana prinsa undeva intre trecut si viitor. Parca incapabile sa se debaraseze de mrejele trecutului, personajele lui Marquez se intorc intotdeauna de unde au plecat, invartindu-se intr-un cerc vicios. Dragostea este singura care i-ar putea salva, dar ea este redusa la aspectul sau instinctiv, fiind o dragoste incestuoasa si care sfideaza normele morale.

7. Legaturi primejdioase, Choderlos de Laclos - Pentru prima data in viata mea, am tinut cu personajele negative. Macar pentru atat si tot trebuia sa mentionez aceasta carte. E scandaloasa, a starnit multe controverese atunci cand a fost publicata si a fost o incantare sa o citesc.

8. Dama cu camelii, Alexandre Dumas fiul - Desi nu am putut sa citesc nimic de Alexandre Dumas tatal, "Dama cu camelii" mi-a trezit interesul pentru ca am vrut sa o citesc cand eram prea mica si mama mi-a luat-o din mana, zicand: "Nu acum mama, cand mai cresti". Pentru curioasa din mine, asta a fost un stimulent sa nu o las din mana.
O carte despre iubire, sacrificiul din iubire si singuratate.

9. Litera Stacojie, Nathaniel Hawthorne - Povestea unei femei obligate sa poarte in piept litera "A" ca semn al adulterului pe care il savarseste. Ea este invinuita, aratata cu degetul, persecutata si pedepsita sa poarte in piept un "A" dintr-un material rosu, simbol al pacatului. Pentru modul cum evolueaza ea, pentru taria de caracter de care da dovada si pentru dragostea pentru copilul ei - fructul pacatului- este o carte ce merita citita.

10. Singur pe lume, Hector Malot - Daca nu ati citit aceasta carte cand erati copii, acum e prea tarziu. E o carte care mi-a marcat copilaria si inca mai cred ca e una dintre cele mi bune carti petru copii scrise vreodata. Am parcurs, alaturi de Remy, sute de km in Franta, am intalnit oameni rai si oameni inimosi, am plans si am ras.

Uffff, am terminat. Tomata draga, multumesc pentru o leapsa asa draguta dar, te rog, pe viitor, si lepse mai usoare pt ca de data asta mi-am rupt de la suflet cateva carti care nu au avut loc in cele 10.
Leapsa merge mai departe la Retarda, nu numai pt ca nu mai scrie pe blog, dar si pentru ca vreau tare de tot sa stiu care e lista ei (si de data asta nu ma poate refuza) si la Ana, cu care am discutat aseara despre lista mea. Si draga mea, chiar daca nu ai blog, daca faci lista, promit sa o publicam la mine. O sa ai un guest post aici.

PS: Iubi, sa nu crezi ca am uitat ca mi-ai promis ca citesti cartile din topul meu. Acum ca am pus promisiunea si in scris, chiar nu mai ai cum sa te fofilezi. :)

Raftul Denisei sau cum mi-am dat seama ca sunt o "incuiata"

De mult urmaresc colectia "Raftul Denisei" de la editura Humanitas. Imi aduc si acum cum am descoperit-o. Eram la un targ de carte si Denisa ne povestea pe spatele unei carti cum ca in aceasta colectie vor aparea numai cartile dragi sufletului ei si numai cele care o conving ca merita sa ocupe un loc aici. Cu fiecare carte pe are o citeam din aceasta colectie, aveam impresia ca descopar o parte din sufletul ei si in mintea mea imi creasem deja o imagine despre Denisa. Habar nu aveam cine e Denisa in realitate sau cum arata. Asta, pana saptamana trecuta cand am vazut-o la TV, la "Jurnal Cultural".

Ceva s-a rupat in mine. Denisa nu era deloc asa cum mi-o imaginasem. Nici fizic si nici ceea ce spunea nu prea mi-a placut. Nu era deloc cea pe care mi-o imaginasem eu. Acum am o reactie de respingere fata de cartile din colectia asta, doar pentru ca nu imi place editoarea lor. De ce nu ma pot debarasa de impresia pe care mi-a lasat-o? De ce sunt atat de incuiata incat sa nu mai pot sa-i apreciez munca, doar pentru ca mi-a creat o impresie negativa? Si eu care ma credeam mare si tare, si facand parte din categoria selecta a oamenilor care nu judeca un om dupa aparente, dupa aspectul fizic, sau dupa cateva cuvinte...rahat...nu sunt asa. Nu-mi place sa o recunosc. Tot speram ca o sa treaca senzatia asta, dar nu. De ce nu pot sa trec peste imaginea pe care mi-o creasem si sa accept ca ea e altfel? Si s-o iau ca atare?

Bastarda Istanbulului, Elif Shafak

"Istanbulul eu un potpuriu de zece milioane de vieti. O carte deschisa, cu zece milioane de povesti invalmasite. Istanbulul se trezeste din somnul sau agitat, gata pentru haosul orei de varf. Din momentul asta sun prea multe rugaciuni de implinit, prea multe blasfemii de notat si prea multi pacatosi, dar si prea multi nevinovati la care trebuie sa veghezi.
In Istanbul e deja dimineata."

Destinele a doua familii - una turca si una armeano- americana se impletesc in "Bastarda Istanbulului", scotand la iveala secrete de mult timp uitate, prejudecati si un trecut comun. Am calatorit dintr-un plan intr-altul, de pe un continent pe altul si din trecut in prezent, am ajuns sa iubesc Istanbulul si mai mult decat o faceam deja. Elif Shafak pune in centrul actiunii numai personaje feminine, foarte puternice, dar foarte diferite. Daca Istanbulul este "un potpuriu de zece milioane de vieti", atunci "Bastarda Istanbului" este un potpuriu de caractere feminine.

Cartea este foarte complexa si atinge multe puncte care ar putea fi comentate. Dar de data asta, nu am de gand sa ma lansez intr-o analiza a tuturor. O sa vorbesc doar despre Armanoush. Armanoush mi-a fost simpatica de la inceput si ea a fost personajul meu preferat din cartea asta. Este o armeanca-americana care pleaca in Turcia la familia tatalui ei vitreg, pentru a se descoperi pe sine, pentru a-si descoperi radacinile. Fara trecut, nu poate exista viitor. Armanoush este over-protected de catre familia ei armeana, familie in care ura si dispretul pentru turci sunt adanc inradacinate din cauza genocidului armean din Turcia (1915). La Istanbul o cunoaste pe nepoata tatalui ei, Asya, si descopera ca turcii si armenii au foarte multe lucruri in comun. Prin ochii ei cunoastem Istanbulul. Ea simte ce am simtit si eu cand am fost acolo. Plecata cu multe prejudecati despre poporul turc Armanoush ajunge sa se desparta de ele rand pe rand. Desi titlu cartii e "Bastarda din Istanbul", eu cred ca actiunea se bazeaza mai degraba pe relatia dinte cele 2 fete: Asya si Armanoush si pe modul cum fiecare dintre ele o descopera pe cealalta si, in consecinta, pe sine.

Sunt atatea idei ce merita discutate in aceasta carte! Sper sa se vanda si in Romania la fel de bine ca in afara si ca grupuri de cititori sau cluburi de carte o vor pune pe masa de "disecat". Mi-ar fi luat cel putin cateva ore bune sa expun aici tot ce am de zis despre cartea asta.

P.S: Elif Shafak era cat p-aci sa fie inchisa dupa ce a scris cartea asta.

My view of Istanbul:

Bel Canto, Ann Patchett

Bel Canto statea de ceva timp pe "to read list" si cred ca sunt printre ultimii care au descoperit-o. Nu caut niciodata recenzii ale cartilor pe care vreau sa le citesc de teama ca una sau alta imi va dezvalui finalul. Nu mai am nici o placere sa citesc daca stiu deja cum se va termina. Evident ca de la regula asta fac exceptii cateva locuri si persoane in care am incredere ca doar imi vor starni curiozitatea, dar nu imi vor strica placerea de a descoperi singura evolutia personajelor si a actiunii pana la final. Dupa ce am terminat cartea, imi permit luxul sa vad ce au crezut si altii despre roman. Mi-am dat seama ca Bel canto e faimoasa si inca de ceva vreme.

Bel Canto m-a surprins si placut si neplacut. Totul incepe la o petrecere data de oficialitatile unei tari din America de Sud pt un investitor japonez in speranta ca il vor convinge sa investeasca in tara lor. Petrecerea are loc in casa vicepresedintelui tarii, sunt prezenti numai oameni de rang inalt- francezi, rusi, japonezi, italieni - si o cantareata de opera - Roxane Coss- care va da un recital. Ea este si unicul motiv pentru care japonezul a acceptat invitatia lor. Singurul care lipseste este presedintele tarii respective. Toti participantii la petrecere sunt luati ostatici de o grupare terorista, al carei scop era rapirea presedintelui absent.

Personajele raman inchise in casa vicepresedintelui peste 4 luni si este usor de imaginat ca intre ele se creeaza legaturi. Uneori previzibile, alteori nu. Timpul parca sta in loc, prioritatile se schimba. Sentimentele si relatiile dintre personaje sunt descrise atat de bine, incat m-am simtit foarte aproape de ei, parca eram si eu prinsa in casa. Si poate chiar eram, pentru ca in ziua cand am citit cartea, am anulat tot ce aveam de facut si am ramas alaturi de ei, de buna voie.

Ann Patchet reuseste cumva sa transforme o idee ce ar parea rasuflata intr-un studiu asupra caracterelor din casa, asupra gandurilor si sentimentelor unui grup de oameni care aparent nu au nimic in comun, decat banii si puterea pe care le detin in viata de dincolo de portile acestei case. In schimb, dragostea lor pentru opera, modul in care muzica ii atinge si placerea pe care le-o ofera trezesc in ei dorinta de a trai si de a-si recupera vietile. Prezenta lui Roxane, modul cum isi impartaseste arta si cum preia comanda, schimba vietile tuturor celor prezenti in vila vicepresedintelui. Sunt personaje in aceasta care pe care le-am iubit, altele care mi-au fost indiferente si unele pe care nu le-am suportat. Insa, fiecare dintre ele este complet si, in felul lui, fermacator. Ann Patchett creioneaza la fel de bine un individ, fie ca este vorba despre o tanara femeie terorista sau despre vicepresedinte care isi analizeaza viata plina de greseli, el insusi fiind plin de regrete.

Spuneam mai la inceput ca romanul m-a surprins atat in mod placut, cat si in mod neplacut. Pana acum am vorbit numai despre partile bune. Cele rele sunt, de fapt, una singura :), dar cu greutate. La cat de buna a fost cartea pe ansamblu, ma asteptam la un final cel putin la fel de bun. Ei bine, nu. Autoarea m-a surprins si aici. Finalul e dezamagitor si parca nu-i face onoare. Este singurul care ma face sa nu pun cartea asta sus de tot in topul preferintelor mele.

Portretul lui Dorian Gray

Am gasit "Portretul lui Dorian Gray" intr-un anticariat perfect din Sibiu. Arata exact asa cum imi imaginez eu ca ar trebui sa arate: ascuns de privirile tuturor si totusi indeajuns de expus ca sa il observi daca te interesa. Inauntru, un batranel pe fata caruia se putea citi ca l-a deschis din pasiune si nu ca sa faca bani. Locul nu avea nici pe departe aspectul comercial pe care il au cele din Bucuresti. Era mai degraba o camera in care erau ingramadite carti de 10 ori mai bune si mai mari decat in toate anticariatele din Bucuresti la un loc. Praful se amesteca cu razele de soare si cu mirosul de carte veche.

Portretul lui Dorian Gray m-a pus pe ganduri. Nu e o carte care se citeste dintr-o rasuflare. Ti se dezvaluie mai degraba treptat si te face sa te gandesti. La dualism, la cat de mult ne iubim fiecare pe noi insine, la cum ne ascundem adevarata fata si pana la urma, nu suntem sinceri decat cu noi si atat.

Actiunea incepe in atelierul lui Basil Hallward care realizeaza un portret pentru un tanar din societatea de lux londoneza, de o frumusete ireala. Tocmai aceasta frumusete va fi crucea pe care Dorian Gray va fi nevoit sa o poarte tot restul vietii. Vazandu-si imaginea reflectata de pensula marelui artist, Dorian Gray se indragosteste de el si isi doreste ca portretul sa-i preia toate semnele imbatranirii si astfel, el sa ramana vesnic tanar

Fiind un romantic incurabil, Dorian se indragosteste de o actrita de mana a doua pe care o crede un geniu. Sybil Vane este cea care ii va dezvalui eroului nostru taina portretului sau. Cand ea se sinucide pentru ca Dorian o paraseste si el realizeaza de cata cruzime a dat dovada respingand-o, portretul se schimba pentru prima data:,,Ai fi putut spune ca in jurul gurii exista o trasatura care trada cruzime.”

Pe parcursul anilor portretul inregistreaza toate pacatele savarsite de cel infatisat, in timp ce Dorian ramane neschimbat fizic. Devine constiinta lui si cel care il va descoperi, va trebui sa moara.

Finalul este surprinzator si ascunde o morala. M-a facut sa exclam cu voce tare: Incredibil!:). Este un sfarsit demn pentru o carte care imi va ramane in suflet.

O calatorie in....Bucurestiul interbelic

"Bucureştiul se trezeşte în valuri: mai întîi vînzătorii de ziare şi florăresele, apoi muncitorii, pe urmă funcţionarii, terorizaţi de ceasul deşteptător, şi, cel mai tîrziu şi mai greu, intelectualii, care nu se ştie precis în ce moment al nopţii au adormit. Micul dejun se ia pe îndelete, în sufragerie, cînd eşti îmbrăcat cuviincios, după ritualul matinal. Citirea gazetei alternează cu dialogul casnic şi sorbitul cafelei, fiartă în ibric. Burlacii preferă, pentru micul dejun, cafeneaua, unii încîntaţi de interlocutorii ocazionali, alţii terorizaţi de ei."
"O zi din viaţa unei femei, fie ea sau nu independentă, are cîteva minusuri şi cîteva plusuri, în comparaţie cu ziua domnilor. Ea nu stă la cafenea, nu citeşte şi nu discută gazeta, nu vizitează reprezentanţele de automobile, în schimb merge mai des la cumpărături, de la La Fayette pînă la magazinul de delicatese Dragomir Niculescu, unde se găseşte tot ce e nevoie pentru un jour, de la bomboane, la ceaiuri sau şampanie St. Marceaux, încearcă pălării la modistă şi petrece ore bune în compania croitoresei, confidentă şi sfătuitoare de încredere. Coaforul cere timp, vizite bisăptămînale (coafat în cea dintîi, pieptănat după cîteva zile), la fel prietenele cu care se discută tot ce ţine de Bucureştiul monden. Există nenumărate asociaţii pentru femei, unele conduse de feţe auguste, jurii care dau premiul Femina, societăţi cu proiecte diverse, orientate spre opere de binefacere, care au în grijă aziluri de bătrîni şi de copii orfani. Nu în ultimul rînd, doamnele încep să se ocupe tot mai serios de drepturile lor noi, fără să renunţe la cele tradiţionale."
"Simetric cu trezirea, Bucureştiul adoarme în valuri: întîi muncitorii, cu somn profund, apoi funcţionarii cu grija şefului de birou şi, cel mai tîrziu, boema artistică. Localurile nu pot închide din cauza grupurilor care nu se mai îndură să se ducă la culcare. E ora cînd Bucureştiul îndrăgostit flirtează în armoniile de saxofon ale jazzului sau cînd, în liniştea alcovului, iubeşte. Scriitorii, gazetarii, profesorii stau treji pînă la ore mici. Lumina veiozei se vede la geamurile lor, de la Mărţişor pînă dincolo de Dorobanţi, pe Aleea Muller 55, în căsuţa lui Călinescu, de la blockhausul în care s-a mutat de curînd Rebreanu pînă la cel în care s-a mutat de curînd Lovinescu. Mult după miezul nopţii, toată capitala doarme: frumuseţea şi urîţenia, binele şi răul sînt ascunse de respiraţia egală a oraşului."
Sunt pasajele care au lasat cea mai puternica urma in sufletul meu. Descriu un oras in care mi-ar fi placut sa traiesc, care m-a cucerit prin diferentele frapante dintre ieri si azi. Mai interesant este ca mersul inapoi in timp nu infatiseaza o imagine stearsa care sa ne dea, prin contrast, impresia confortului pe care il consideram implicit.Am asistat la meciuri de foot-ball, la partide de box, la câte un dancing îndracit, întretaiat de conversatii existentialiste. Ioana Pârvulescu stie sa caute si sa gaseasca „detalii”, facând dintr-o cantitate bruta de informatie oferita de biblioteci si arhive o lume vie, veche si noua în acelasi timp, cunoscuta în datele istorice, mai putin captata, de obicei, in trairea ei.
O sa inchei printr-un citat din Ioana Parvulescu, citat care mi se pare relevant pentru atmosfera descrisa in carte: "In Bucurestiul interbelic oamenii au trait si idealul, si prostia insangerata, au simtit si rafinamentul extrem, si opacitatea grosolana, au avut generosi si ticalosi, echilibrati si fanatici, lucizi si fantasti, buni si rai, bine si rau. Nu semanau unii cu altii si nimeni nu-i obliga sa gandeasca la fel si sa spuna acelasi lucru. Minunat este ca lumea lor nu era nici paradis, nici infern, ci o lume normala, o lume a tuturor posiblitatilor si un loc sub soare ca oricare altul. Au avut de toate. Bucurestiul interbelic este locul unde s-au intamplat toate.