S-a mutat Retarda

Prin octombrie anul trecut, o adunam de pe strazi :)) Nu chiar de pe strazi, din blocul ala I13, din Alexandria. Victorita mi-o incredinta cu lacrimi in ochi. Zicea sa am grija de e si sa-i................(asta ramane intre noi).

A urmat un an si cu bune si cu rele, dar mai mult cu bune. Am ras, am plans, am taiat firul in paispe, am analizat, am povestit, am iesit, au intrat oameni noi in iata noastra, am facut lucruri pe care nu le mai facusem. Cumva, in ciuda tuturor avertismentelor, am reusit sa supravietuim. La inceput, mult lume ma sfatuia sa nu o iau la mine, ca o sa ne certam si o sa pierdem prietenia pe care o avem. Ca asa se intampla, ca nu cunosti un om decat atunci cand stai cu el. Nu zic nu, asa o fi. Si nici nu o sa spun o poveste frumoasa in care noi nu ne-am certat sau nu am avut diferente. Ba ne-am certat si inca rau. Au fost seri in care nici nu am vorbit una cu alta. Dar ne-am pastrat prietenia. Si pana la urma asta e tot ce conteaza. Si poate am ajuns sa ne cunoastem mai bine.

Aseara s-a mutat. Dar joi o astept sa doarma la mine. Fiindca mie mi-e dor de ea si stiu ca si ei ii e. Si parca mi-e dor sa-mi povesteasca in fiecare zi ce a facut la serviciu. Pt ca vedeti voi, pt ea, aventura de abia acum incepe

Did I mention that I quit my job?

And it feels so gooood!!!!!!

Si a fost chiar mai usor decat credeam. A fost nevoie de o saptamana fatala si toate nemultumirile vechi si ingropate au iesit la iveala. Si picatura care a umplut paharul: vineri seara, dupa program, ma suna seful sa urle la mine. Eu (cu nervii la pamant ca trebuia sa muncesc in weekend fara sa fiu platita) si deja saturata pana in gat de saptamana care tocmai se incheia, nu m-am mai putut abtine. I-am servit si eu niste urlete si i-am inchis telefonul. Sambata dimineata avea demisia mea birou. I-am urat spor la treaba si am plecat. Am scapat si de orele suplimentare.

Au urmat 2 saptamani nu tocmai placute....le-au indulcit colegii, ca sefii...parca eram o paria a societatii. Indraznisem sa fiu obraznica si sa urlu la unul dintre ei. Poate, daca o sa am chef, o sa fac un portret al lor. Sau poate nu. Cine stie ce o sa fac eu maine? Ca eu una nu.

In fine, acum ma bucur de libertate in adevartul sens al cuvantului. Mi-am sarbatorit demisia cu o minivacanta la mare. Si acum planuiesc alta, mai lunga de data asta. Pt ca acum am timp. Si nu trebuie sa-mi mai fac griji din cauza concediului.

Mi-am propus sa fac atatea lucruri. Si mi-am dat seama ca, intr-adevar apreciezi lucrurile de abia atunci cand le pierzi. Nici nu mi-am dat seama ce mult imi lipsea sa citesc, sa aberez pe blog si sa gatesc. Eram prea distrusa dupa job ca sa mai fac ceva. Azi o sa fac o crema de zahar ars. Am scris pe blog si sigur o sa am timp si sa citesc. A, si poate diseara o sa ies in oras. IN TIMPUL SAPTAMANII!!!

Si ce e cel mai important, si prietenii mei simt schimbarea. Lor si alor mei le multumesc ca m-au sustinut in decizia mea.