Your Mind is Purple |
Of all the mind types, yours is the most idealistic. You tend to think wild, amazing thoughts. Your dreams and fantasies are intense. Your thoughts are creative, inventive, and without boundaries. You tend to spend a lot of time thinking of fictional people and places - or a very different life for yourself. |
My Shelfari Bookshelf
30 martie 2008
Publicat de
Corina
la
duminică, martie 30, 2008
1 comentarii
18 februarie 2008
New job
Dragii mei,
Nu stiu cati va veti mai intoarce pe blog dupa pauza asta lunga. Dar daca mai am macar un singur cititor, atunci post-ul asta merita efortul.
Mi-am permis sa iau o pauza si asta din 2 motive.
Unul - m-am reangajat si programul meu a luat-o razna. Am inceput si ultimul semestru la facultate :((, ceea ce pt mine insemana stres pentru lucrarea de licenta si cat de cat prezenta la cursuri in vederea neacumularii de restante :), pt care sigur nu voi mai avea timp sa invat din cauza mai sus mentionatului job. Deci s-au acumulat pana acum un job, o facultate si o licenta + un iubit, un catel, o casa de tinut pe picioare si prieteni cu care nu apuc sa ma mai vad. Pentru exemplificare, cu prietena mea cea mai buna, m-am revazut saptamana trecuta dupa ce trecuse cam o luna de conversatii nesfarsite la telefon :( Sad, but true.
Al doilea - devenisem parca prea dependenta de blogosfera, daca se poate asa ceva. Petreceam mult timp citind bloguri vechi si noi, admirandu-i pe cei care scriu de mult si descoperind bloggeri noi in fiecare zi. Nu mai pot face asta. Acum am devenit mult mai selectiva, si poate candva o sa am timp sa actualizez si blogroll-ul. Imi lipsesc zilele alea, dar viata merge inainte.
In plus, am castigat lucruri noi. Acum viata mea e mai ordonata, am un job care imi place si am invatat sa prioritizez. N-as fi putut sa supravietuiesc altfel.
Cat despre blog, o sa incerc sa postez in mod regulat, atat cat imi permite timpul si ma tine inspiratia. Pentru ca dupa ce imi storc creierii la birou cu tot felul de prezentari, planuri si costuri, pentru mine mai ramane putin. Si putinul asta trebuie impartit intre alte proiecte pe care le mai am, lucrarea de licenta si blog.
Sper sa nu va pierd chiar pe toti, si daca va pierd poate va castig inapoi cand termin cu facultatea, adica prin iulie.
Hugs.
Publicat de
Corina
la
luni, februarie 18, 2008
6
comentarii
30 ianuarie 2008
Pentru feminista din mine
POST NERECOMANDAT BAIETILOR
Dragele mele,
De cate ori pe zi va loviti de doze de misoginism ale colegilor, cunostiintelor, prietenilor sau, in cel mai rau caz, ale iubitilor? La mine, lucrurile astea sa intampla cu atat mai des, cu cat natura m-a inzestrat cu o podoaba capilara balaie ca spicul de grau si cu niste "inaintari" care nu pot trece neobservate. Si gata, mi s-a lipt eticheta "Blonda proasta si cu tate mari." Combinatia perfecta.
Ma certam odata cu un reprezentant demn al speciei masculine pentru un loc de parcare. Vina era a noastra, parcasem pe locul lui. Dar incercam sa-i explic ca nu intentionasem sa stam decat 15 minute si ca nu ar trebui sa reactioneze asa violent, pentru ca oricum plecam. Ei bine, mi-a trantit-o: "Eu nu stau de vorba cu femei!". Poftim??? De ce? Te temi ca ai putea sa nu le faci fata???
Mostre de misoginism se intalnesc la tot pasul. Sunt sigura ca ati auzit celebrele "Un barbat intelept nu isi contrazice nevasta. El asteapta pana o face ea singura" si "la inceput, D-zeu a creat pamintul si s-a odihnit. Apoi a creat barbatul si s-a odihnit. Apoi a creat femeia. Si nici barbatul, nici D-zeu nu s-au mai odihnit niciodata si nici nu o vor mai face in vecii vecilor".
Primul citat nu merita nici macar sa ne obosim sa cautam un raspuns, la al doilea va raspundem "Mai intai, D-zeu a creat Pamantul. Apoi, D-zeu a creat barbatul. S-a uitat la opera lui si s-a gandit: pot face ceva mai bun. Si a facut femeia" :)
Sa revenim la scopul initial al postului fiindca m-am cam luat cu vorba. SUNTEM RAZBUNATE! ABC a lansat "CASHMERE MAFIA", un serial despre femei puternice, un fel de "Sex and the city", doar ca femeile astea nu traiesc doar pentru barbati si nu vorbesc doar despre sex. Sunt femei in adevarul sens al cuvantului. Viata noastra inseamna mai mult decat relatii cu masculi si sex. Ei sunt o parte importanta a realitatii noastre, dar pe langa ei, mai avem si cariere, copii, prietene s.a.m.d.
Personajele principale sunt 4 femei care ocupa functii inalte in companiile in care lucreaza, au legaturi puternice in lumea afacerilor si incearca din rasputeri sa-si imbine cu succes carierele stralucitoare cu viata persoanala destul de complexa.
Cred ca asta e adevarata problema a femeilor din ziua de azi. Trebuie sa ne luptam cot la cot cu barbatii in cariera. In acelasi timp, trebuie sa fim mame si sa nu uitam, femei. Intr-un fel, avem responsabilitati duble fata de partenerii nostri. Ce imi place cel mai mult la acest serial este faptul ca le vedem pe fete la birou, muncind. Nu ca in "Sex an the City", unde fetele doar vorbesc despre munca lor, dar le vedem doar facand sex.
Fiecare dintre cele 4 are povestea ei. Bineinteles ca nu lipsesc nici barbatii, si nici relatiile sexuale. Si ce bine ca nu lipsesc. Doar ei adauga sarea si piperul in vietile noastrea. Chiar daca unii sunt misogini!
Imi place ca personajele nu sunt niste roboti cu cariera, au si slabiciuni, temeri, sufera din dragoste, fac totul pentru prietenele lor. "Cashmere mafia" merita, chiar si pentru iluzia pe care ne-o creeaza, ca intr-o zi vom fi si noi ca ele. Macar pentru 45 de minute.
Nu lasati vreodata un barbat sa se uite la acest serial! Nu va putea suporta adevarul.
Publicat de
Corina
la
miercuri, ianuarie 30, 2008
2
comentarii
Etichete: Blonde moments, Ganduri despre...altceva
24 ianuarie 2008
Pana cand moartea sau altcineva ne va desparti...
Am aflat de curand ca mama unei prietene are amant. Ea nu stie si nici nu va afla de la mine. Nu cred ca e treaba mea. Eu nu as vrea sa stiu ca mama are pe altcineva.
Ceea ce m-a surprins pe mine e modul cum am reactionat eu. Nu am fost nici pe departe oripilata asa cum as fi fost cu cativa ani in urma. Nu am judecat-o de loc. Desi o cunosc pe aceasta femeie de ceva timp, recunosc ca nu m-as fi asteptat. Pur si simplu, nu pare genul de femeie care sa aiba curajul sa faca un asemenea gest. Eu, in loc sa o condamn, am admirat-o. Bravo ei ca are curajul sa lupte pentru fericire.
Inteleg si de ce nu divorteaza, de ce nu isi distruge familia si de ce nu o distruge si pe cea a amantului ei. Prea multi oameni ar suferi si doar ei ar fi fericiti. Au gasit solutia de mijloc. Societatea ar condamna-o instant, si doar pe ea nu si pe el. Cel mai probabil, si copiii ei ar respinge-o. Ar pierde tot ce a acumulat intr-o viata intreaga. Si asta doar pentru ca a vrut alt barbat in viata ei, altul decat cel pe care il alesese in tinerete.Trist, dar adevarat. Viata uneori ne pune si in asemenea situatii.
Indata ce ai devenit sotie si mama, incetezi sa mai fii femeie? Nu cred. Dar cum le impaci pe amandoua? E clar ca solutia ideala ar fi ca omul de langa tine sa iti implineasca toate nevoile. Dar ce te faci daca nu e asa? Ce faci daca peste 20 de ani iti dai seama ca iti doresti pe altcineva langa tine? Risti totul pentru iubirea ta? Sau nu?
Ma intreb: cum facem sa fim fericiti si impliniti, daca ceea ce ne dorim noi nu e in concordanta cu normele societatii? E chiar asa de condamnat sa ai un amant? Sau mai bine zis, e asa rau sa ai si un amant si sa iti mentii si o viata de familie? Cine stabileste ce e bine si ce nu? Nu ar trebui sa stabilim noi? Si sa nu ne pese de ce se susoteste la colt de strada? Dar cum sa facem asta? Cum sa fim fericiti, daca fericirea nostra ne e oarecum interzisa?
Ma intreb cum as reactiona eu daca as afla ca mama are un amant. Dar voi?
Publicat de
Corina
la
joi, ianuarie 24, 2008
3
comentarii
Etichete: Ganduri despre...altceva
23 ianuarie 2008
Mesaj pentru mama
...care mai nou imi citeste blog-ul:
Mami,
Eu tot nu inteleg cum ai reusit sa-mi gasesti blog-ul. Dar fiindca l-ai gasit si ai descoperit si lucruri care nu ti-au placut, te previn ca probabil or sa mai existe si altele. Eu stiu acum ca il citesti, dar asta nu inseamna ca o sa ma cenzurez. Sunt sigura ca o sa mai scriu despre familia noastra, despre membrii ei si despre ce imi place sau nu la ei. S-ar putea sa nu-ti placa deloc ce vei gasi aici. S-ar putea sa descoperi trasaturi ale mele pe care nu le stiai sau sa afli lucruri despre Cristi (Little Bro) care sa te surprinda intr-o mai mica sau mai mare masura.
Unul dintre motivele pentru care mi-am inceput blog-ul a fost ca, peste ani, privind inapoi, sa pot retrai anumite momente, mai placute sau mai putin placute. Nu o sa ma abtin sa vorbesc despre ele aici, doar pentru ca de azi inainte te voi avea ca cititor. Acum ai aflat adevarul si despre Zuri. S-ar putea sa mai afli si alte adevaruri. Nu-mi vin in minte acum, dar probabil mai sunt si alte povesti pe care nu le stii.
Iarta-ma pentru ce am scris si te-a suparat, pentru tot ce am facut si ai aflat de abia acum. Iarta-ma de pe acum, in avans, pentru toate relele pe care sigur le voi scrie despre toata lumea. Nu o fac cu rea intentie. Dar asta e locul meu. Locul in care imi vars nervii, imi impartasesc supararile, imi urlu fericirea si banalitatea vietii, imi astern gandurile si sentimentele. E coltisorul meu. Si e facut dupa sufletul meu. Si sufletul meu nu e mereu asa cum ar trebui . Nu vreau sa te dezamagesc, dar nu vreau nici sa ma cenzurez. Daca nu sunt asa cum ti-ai dori sau asa cum ti-ai imaginat, imi pare rau.
Deci? Ne asumam riscul?
Publicat de
Corina
la
miercuri, ianuarie 23, 2008
7
comentarii
Etichete: Mi se intampla...